Un număr de 50 de persoane de origine chineză vor folosi în ţara natală experienţa şi cunoştinţele obţinute în cadrul unei unităţi industriale din Timişoara.
Scottish Pub din Timişoara împlineşte un an de existenţă, evenimentul fiind marcat, sâmbătă, 4 decembrie, de la ora 22, cu un concert al formaţiei Fără Zahăr şi un after-party realizat de Vali Florena.
Consilierii judeţeni şi aleşii municipali se vor întâlni săptămâna viitoare într-o şedinţă comună pentru a decide viitoarea strategie în ceea ce priveşte colaborarea lor cu Fotbal Club Politehnica Timişoara. Mai exact, aleşii vor discuta despre finanţarea clubului timişorean de fotbal în următorii ani.
Casa Tineretului din Timişoara a găzduit vineri, între orele 8 şi 16, o nouă ediţie a Bursei locurilor de muncă. Acţiunea, organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş a stârnit mai ales interesul tinerilor, care au venit în număr mare la acţiune, sperând să găsească job-ul mult visat.
Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, a primit, vineri, vizita Excelenței Sale Manlio Giuffrida, Consulul General al Italiei la Timişoara, o vizită de rămas bun cu ocazia încheierii misiunii sale diplomatice în România.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește un nou Plan de calitate a aerului, valabil până în 2030, și îl supune consultării publice înainte de aprobarea în Consiliul Local. Timișorenii pot trimite propuneri până pe 20 noiembrie, iar dezbaterea publică va avea loc pe 7 decembrie.
Ştiri din Timiș
Patronatele și sindicatele din Timiș acuză Primăria Timișoara că „refuză dialogul”, după ce două structuri de consultare aprobate de Consiliul Local au rămas inactive. Municipalitatea respinge acuzațiile și susține că preferă întâlniri punctuale, deschise tuturor organizațiilor.
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a agresat o persoană pentru a o împiedica să-și recupereze cei 5.600 de lei. Incidentul a avut loc în luna august, la Timișoara, iar victima a fost amenințată cu un cuțit și lovită, având nevoie de nouă zile de îngrijiri medicale.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să cumpere clădirile fostului Club Voința de pe Splaiul Tudor Vladimirescu, pentru a continua amenajarea malurilor Begăi. Terenul de aproape 5.000 de metri pătrați aparține deja municipalității, însă construcțiile sunt private.
Ştiri din Timiș
Victimele violenței domestice din Timișoara vor putea beneficia de consiliere socială și psihologică până la ora 20, în două zile pe săptămână. Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) anunță modificarea programului specialiștilor din cadrul Centrului de consiliere pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, dar și planuri pentru reorganizarea spațiilor și identificarea unor locuri în care victimele să poată fi cazate în regim de urgență.
Ştiri din Timiș
La șase ani de la preluarea Pădurii Verzi de către Primăria Timișoara, Consiliul Local a aprobat studiul de fezabilitate pentru transformarea zonei în pădure-parc. Proiectul a fost întârziat de negocierile cu Romsilva, iar acum apare o nouă problemă: termenul-limită din septembrie 2027.
Ştiri din Timiș
Consilierii locali din Timișoara au aprobat, marți, parteneriatul cu CFR pentru realizarea trenului metropolitan, care ar urma să lege orașul de Aeroportul Internațional și localitățile din periurban. Proiectul a ridicat însă întrebări privind riscul fragmentării orașului, în special în cazul folosirii unor linii feroviare industriale aflate la nivelul carosabilului.
Ştiri din Timiș
Timișoara își consolidează pașii către un sistem medical mai accesibil pentru toți pacienții. La Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” este montată o platformă hidraulică destinată persoanelor cu dizabilități, achiziționată printr-o sponsorizare oferită de Continental Anvelope România.