Formaţia Holograf va susţine un concert extraordinar, vineri, 3 decembrie, după ora 23, în Fratelli Lounge & Club din Timişoara, biletele pentru acest eveniment fiind 30 de lei.
Un număr de 1.200 de persoane din judeţele Regiunilor Vest, Nord-Vest si Sud Muntenia vor putea beneficia de instruire gratuită pentru dezvoltare antreprenorială. Totul va merge pe principiul primul venit primul servit, aşa că vă puteţi înscrie deja la cursuri.
Este extrem de elegantă, atent restaurată, întru totul demnă de frumuseţea clădirii în care se găseşte, Palatul Baroc din Timişoara. Aici a fost inaugurată festiv, luni, Sala Barocă, un spaţiu ce va găzdui, de Ziua Naţională a României, o recepţie fastuoasă.
Centrul Regional de Afaceri din Timişoara va găzdui în această săptămână, de miercuri, 1 decembrie, şi până duminică, 5 decembrie, târgul intitulat „Cizmuliţa cu cadouri”.
Ştiri din Timiș
Arta, solidaritatea și acțiunea colectivă se întâlnesc într-un nou proiect expozițional găzduit de Indecis Artist Run din Timișoara. Vineri, 12 iunie, de la ora 18, spațiul cultural din Bastion 3 va găzdui vernisajul expoziției „Exercising Disobedience” („Exersând Nesupunerea”), semnată de artiștii Vladan Jeremić și Rena Rädle și curatoriată de Teodora Talhoș.
Ştiri din Timiș
Lucrările la Podul Muncii au ajuns la aproximativ 10%. În paralel cu demolarea vechii structuri, constructorul a început fabricarea componentelor noului pod, care va avea patru benzi, piste pentru biciclete și trotuare lărgite.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara face un nou pas pentru modernizarea transportului public și caută furnizor pentru încă 10 troleibuze noi cu baterii. La licitația estimată la 30,6 milioane de lei, fără TVA, s-au înscris două companii din Turcia: Bozankaya și Anadolu Automobil Rom (ISUZU).
Ştiri din Timiș
Piața muncii din județul Timiș își menține stabilitatea, iar rata șomajului a continuat să scadă și în luna mai. Potrivit datelor furnizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș, rata șomajului a ajuns la 0,99% la sfârșitul lunii mai, față de 1,08% la începutul anului 2026.
Ştiri din Timiș
CCIA Timiș organizează, în perioada septembrie–noiembrie 2026, o nouă serie a cursului gratuit „Îmbunătățirea Continuă a Proceselor”, dedicat angajaților din Regiunea Vest. Cursul se desfășoară în format hibrid, în cadrul proiectului #Skills4Future, cofinanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027.
Ştiri din Timiș
Vila de pe bulevardul C.D. Loga nr. 52, recuperată de Primăria Timișoara după un proces îndelungat, va fi transformată în grădiniță cu program prelungit. Primul pas este transmiterea imobilului în folosință gratuită către ASEMT pentru 10 ani, astfel încât să poată fi realizate investițiile necesare pentru amenajarea spațiului educațional.
1
Ştiri din Timiș
La doar câteva zile după deschiderea sezonului, ștrandul din baza de agrement a STPT de pe strada Renașterii se închide temporar. Reprezentanții societății spun că au apărut probleme tehnice la instalațiile necesare funcționării și că redeschiderea va avea loc după remedierea defecțiunilor.
3