Teoretic lucrările de reabilitare a centrului istoric al Timişoarei ar trebui finalizate în mai puţin de trei luni, dar până să se termine cu şantierul mai este cale lungă... Noua licitaţie organizată de primărie pe acest proiect, pentru punerea în valoare a vestigiilor arheologice, a fost contestată! Iar în Cetate nu avem o mobilizare excepţională de forţe, autorităţile acuzând în continuare probleme cu aprovizionarea cu piatră pe lângă numărul redus de muncitori.
Faţada Palatului Administrativ, loc unde îşi desfăşoară activitatea Consiliul Judeţean Timiş şi Instituţia Prefectului, va fi reabilitată. Există două soluţii pentru reabilitarea faţadei.
Slabe şanse să ne plimbăm cu vaporaşele pe Bega odată ce se vor finaliza lucrările de reabilitare a malurilor pe bani europeni, după cum promiteau autorităţile locale. Adică vara aceasta, când ar trebui să se termine lucrările. Vom avea staţii pentru vaporetto, dar nu şi ambarcaţiuni care să oprească în ele. După o primă licitaţie ratată, reprezentanţii Primăriei Timişoara încă nu sunt hotărâţi ce fel de vaporaşe să cumpere...
Timişorenilor nu le rămâne decât să spere că lucrările la noul skatepark prevăzut în Parcul Central se vor desfăşura în bune condiţii, pentru că licitaţia pentru execuţie a fost câştigat de aceeaşi firmă care se ocupă de reabilitarea Liceului Nikolaus Lenau şi care acum... a luat o pauză. Mai exact, a sistat lucrările din cauza divergenţelor cu primăria şi proiectantul general.
Un tablou în ulei, realizat de celebrul pictor Pablo Picasso ar putea deveni cea mai scumpa operă de artă din lume tranzacționată la o licitație. Tabloul a fost estimat la 140 de milioane de dolari și va fi scos la vânzare în 11 mai.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane.
Ştiri din Timiș
Accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale a devenit una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății mintale, siguranței și dezvoltării lor armonioase, avertizează Organizația Salvați Copiii România, care solicită intervenții legislative urgente și ferme.
Eveniment
Miercuri, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au reținut cinci persoane bănuite de furt într-un magazin din localitate.
Turism
Weekendul acesta, dacă vrei să profiți de vremea frumoasă și să evadezi din oraș, Jimbolia este destinația ideală. La doar o oră de mers cu mașina din Timișoara, orașul te întâmpină cu șase muzee, case memoriale și o zonă naturală impresionantă, cu bălțile de la marginea orașului.
Sănătate
Clinica de Radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara asigură servicii de radioterapie pentru pacienți oncologici din vestul țării și funcționează în prezent cu două acceleratoare liniare, iar un al treilea ar putea fi disponibil de anul viitor.
România
V-ați dorit vreodată să vă simțiți ca un șef de stat sau ca un primar? Mai exact, ca unul cărui i-a plăcut mereu confortul și plimbările. Mașina de protocol condusă de fostul președinte al României, Klaus Iohannis, un Audi A6 3.2 FSI, este scoasă la licitație de Primăria Municipiului Sibiu prin Casa de Licitații A10 by Artmark. Autoturismul are un preț de pornire de numai 1.000 de euro. La aceeași licirație sunt scoase și ceasuri de aur care costă de 20 ori mai mult.
3
Ştiri din Timiș
Clădirea degradată a „Școlii Mici” din cartierul Plopi va fi reabilitată de Primăria Timișoara și transformată, printr-o investiție de 10 milioane de lei, într-o grădiniță modernă cu program prelungit, care va oferi locuri suplimentare pentru copiii din zonă.