Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România va anunţa în scurt timp numele companiilor de distribuţie a carburantului care vor câştiga atribuirea amplasamentelor scoase la licitaţie pe autostrada A1. Licitaţia a fost lansată în luna mai, iar depunerea ofertelor s-a încheiat la jumătatea lunii în curs.
Mihai Ionac, şeful Clinicii de Chirurgie Vasculară de la Spitalul Judeţean din Timişoara, a anunţat că este nevoit să amâne unele operaţii complexe pentru că nu are materialele sanitare necesare pentru a le efectua. Pe de altă parte, managerul Spitalului Jdueţean din Timişoara, Marius Craina, spune că aceste materiale există, ba mai mult, au fost aduse materiale vineri şi luni, astfel încât să nu existe niciun motiv ca aceste operaţii să nu se efectueze. Totuși, Ionac spune, în continuare, că nu sunt materiale pentru operaţiile complexe.
Primăria Timişoara a anunţat în sfârşit finalizarea licitaţiei pentru punerea în valoare a vestigiilor arheologice descoperite în centrul istoric al oraşului după începerea lucrărilor de reabilitare. Două firme din judeţul Alba ar trebui să propună soluţii pentru ruinele din Cetate şi să se ocupe de execuţia lucrărilor. Asta ar trebui să se întâmple în 8 luni dacă se respectă termenele, ceea ce înseamnă că vom intra cu şantierul în 2016. Oficialii primăriei dau asigurări că nu...
A doua licitatie, Primaria Timisoara pune la bataie peste 3 milioane de euro pentru vaporase pe Bega
Când vom vedea vaporaşe pe Bega este greu de estimat, dar Primăria Timişoara a lansat în sfârşit cea de-a doua licitaţie pentru achiziţionarea ambarcaţiunilor, după ce la prima licitaţie nu s-a prezentat nimeni. A fost nevoie să treacă aproape jumătate de an pentru reluarea procedurilor. Între timp a fost mărit doar bugetul prevăzut pentru această achiziţie şi a fost extinsă perioada de livrare a vaporaşelor.
Dacă la începutul anului oficialii Primăriei Timişoara dădeau asigurări că pasajul Popa Şapcă va intra în sfârşit în lucrări în 2015, că vor fi lărgite strada şi pasajul CF, acum nu mai sunt la fel de siguri... Sunt bani prevăzuţi în buget pentru începerea lucrării, dar licitaţia pentru execuţie nu a fost încă lansată şi sunt probleme cu o parcelă de teren.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane.
Ştiri din Timiș
Accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale a devenit una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății mintale, siguranței și dezvoltării lor armonioase, avertizează Organizația Salvați Copiii România, care solicită intervenții legislative urgente și ferme.
Eveniment
Miercuri, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au reținut cinci persoane bănuite de furt într-un magazin din localitate.
Turism
Weekendul acesta, dacă vrei să profiți de vremea frumoasă și să evadezi din oraș, Jimbolia este destinația ideală. La doar o oră de mers cu mașina din Timișoara, orașul te întâmpină cu șase muzee, case memoriale și o zonă naturală impresionantă, cu bălțile de la marginea orașului.
Sănătate
Clinica de Radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara asigură servicii de radioterapie pentru pacienți oncologici din vestul țării și funcționează în prezent cu două acceleratoare liniare, iar un al treilea ar putea fi disponibil de anul viitor.
România
V-ați dorit vreodată să vă simțiți ca un șef de stat sau ca un primar? Mai exact, ca unul cărui i-a plăcut mereu confortul și plimbările. Mașina de protocol condusă de fostul președinte al României, Klaus Iohannis, un Audi A6 3.2 FSI, este scoasă la licitație de Primăria Municipiului Sibiu prin Casa de Licitații A10 by Artmark. Autoturismul are un preț de pornire de numai 1.000 de euro. La aceeași licirație sunt scoase și ceasuri de aur care costă de 20 ori mai mult.
3
Ştiri din Timiș
Clădirea degradată a „Școlii Mici” din cartierul Plopi va fi reabilitată de Primăria Timișoara și transformată, printr-o investiție de 10 milioane de lei, într-o grădiniță modernă cu program prelungit, care va oferi locuri suplimentare pentru copiii din zonă.