Astăzi vezi imagini de la Pasajul Michelangelo. Asfaltul se așterne de zor acolo. Vezi apoi când va începe lărgirea Pasajului Popa Șapcă.
Oficialii Primăriei Timişoara dau asigurări că... n-au uitat de lărgirea pasajelor pe sub calea ferată Jiul şi Popa Şapcă sau de noul pasaj pe care l-au promis în zona Solventul. Până să se ajungă însă în faza de execuţie mai este cale lungă. Primarul Nicolae Robu a declarat că pasajul Popa Şapcă ar putea fi primul lărgit – decizia nu este încă luată -, dacă vor exista resurse la bugetul local, pe când pentru celelalte se mizează pe atragerea de bani europeni.
Eveniment
Descoperire macabră într-un bloc de pe strada Gheorghe Lazăr. Un instalator care a coborât la subsol pentru a opri apa a dat peste cadavrul unui bărbat. Din primele informații, acesta ar fi murit de mai mult timp. Poliția a fost sesizată și face cercetări pentru a stabili identitatea victimei și împrejurările în care aceasta a murit.
România
România a înregistrat scăderi la toate cele trei competențe evaluate în cadrul testării PISA 2025, iar cea mai mare pierdere față de evaluarea precedentă este la Citire, unde scorul a coborât cu 16 puncte. Mai mult de jumătate dintre elevii români nu ating nivelul de bază la Matematică, iar aproape jumătate se află sub acest prag la Citire și Științe, potrivit rezultatelor publicate marți, 8 septembrie, de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și analizate de Edupedu.
Capitală Culturală
Timișoara se pregătește pentru cea de-a patra ediție a Regatei Bega. Aproape 20 de ambarcațiuni vor porni din Serbia și vor ajunge la Timișoara, unde echipajele vor rămâne timp de o săptămână. Programul include navigație, conferințe, ateliere și activități pentru tineri, iar punctul culminant va avea loc în 19 septembrie, când Filarmonica Banatul Timișoara și Blazzaj vor susține un concert cu scena amplasată pe apă, în Portul Cultural Timișoara.
Ştiri din Timiș
Inspectorii de muncă din Timiș au intensificat controalele în domeniile construcțiilor și HORECA. În luna august au fost verificate 250 de firme, iar sancțiunile aplicate au depășit 1,1 milioane de lei. În urma controalelor au fost descoperite și 29 de persoane care munceau fără forme legale.
Eveniment
Un cetățean din comuna Ohaba Lungă a fost scos din biroul primarului PSD Gigi Murărescu, iar ulterior a fost bătut de un acolit de-al edilului, chiar pe holul instituției, după ce acesta a încercat să reclame mai multe probleme din localitate. Reprezentanții IPJ Timiș transmit că, în urma altercației, un bărbat a ajuns în arest.
1
Ştiri din Timiș
Noul Cod Urbanistic schimbă regulile pentru proprietarii din Timișoara: anumite lucrări vor putea fi făcute printr-o procedură simplificată, în timp ce construcțiile ilegale sunt sancționate mai dur. Primăria anunță și o perioadă de un an pentru regularizarea unor construcții fără acte.
Ştiri din Timiș
Centura Timișoara Vest a ajuns la aproape 20% după patru luni de lucrări, turcii de la Nurol lucrând simultan pe mai multe fronturi. Segmentul de 14 kilometri al centurii, teoretic, trebuie finalizat în primăvara lui 2028, deci șantierul ar fi în fața graficului.
Lugoj
Lucrările de modernizare a parcurilor din Lugoj stârnesc nemulțumiri în rândul unor locuitori. În Parcul Copiilor, lugojenii reclamă faptul că unele dale nu ar fi montate corespunzător și semnalează denivelări în anumite zone. Primarul Călin Dobra spune însă că proiectul este încă în faza de execuție, iar eventualele probleme apărute pe parcurs trebuie remediate înainte de recepția lucrărilor.