Preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a anunţat că pe Lacul Surduc se va construi, cel mai probabil anul viitor, o pistă de canotaj la standarde internaţionale. Fosta mare campioană îşi doreşte ca judeţul Timiş să găzduiască în viitor chiar şi Campionatele Europene de Canotaj.
Trupul neînsuflețit al unuia dintre cei doi bărbați care s-au înecat în urmă cu nouă zile în lacul Surduc a fost găsit. Trupul bărbatului a ieșit la suprafață și a fost observat de niște pescari care au sunat la 112. Ajutați de cei doi pescari, pompierii care se aflau pe lac și efectuau căutări au adus la mal cadavrul bărbatului de 43 de ani.
Aproximativ 30 de înotători s-au întrecut la prima ediţie a unui eveniment unic în vestul ţării, Traversarea Lacului Surduc. Concursul de sâmbătă, organizat de Clubul de Înot Masters, s-a bucurat de condiţii bune de desfăşurare.
Lacul Surduc găzduieşte în 21 iulie prima ediţie a unui concurs inedit. Traversarea Lacului Surduc este titulatura evenimentului sub care Clubul de Înot Masters Timişoara îi invită la mişcare pe toţi amatorii nataţiei.
Trupul neînsuflețit al fetiței de 13 ani care s-a înecat duminică în lacul Surduc din județul Timiș a fost găsit luni după-amiză de pompierii din Lugoj și Făget. La căutări a participat și o echipă de scafandri din Timișoara.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Ştiri din Timiș
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
2
Ştiri din Timiș
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Sănătate
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
1
Capitală Culturală
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.