Timișenii sunt așteptați la Kikinda, în Serbia, unde joi, 19 septembrie, începe o nouă ediție a Festivalului Zilele Dovleacului. Vizitatorii vor avea parte de plăcintă cu ludaie, tamburași, concerte și multe altele, atracția evenimentului fiind, ca în fiecare an, concursul de ludaie. La edițiile precedente, dovlecii câștigători au cântărit peste 800 de kilograme.