ADVERTORIAL. Destinaţi iniţial exerciţiilor fizice, pantalonii de jogging reprezintă acum o piesă vestimentară care nu trebuie să lipsească din dressing-ul niciunui bărbat care doreşte să îşi realizeze unele dintre cele mai îndrăzneţe şi moderne outfit-uri, pornind de la cele cu tentă sportivă, până la cele tip streetwear.
Dacă vrei să ieşi la alergare şi să faci şi o faptă bună, prin donarea unei sume de bani – taxa de înscriere – unei cauze, unui proiect local, acum ai ocazia. La Timişoara se porneşte un adevărat festival al alergării…
"Mişcă-te spre o faptă bună!" este îndemnul iniţiatorilor sesiunilor de jogging în grup din Timişoara, reunite sub denumirea "Alergotura", care şi-au propus să întindă o mână de ajutor celor 350 de copii îngrijiţi la Valea Plopului, într-un orfelinat ce funcţionează doar pe bază de donaţii. Toţi cei care doresc să le facă o bucurie micuţilor pot participa, pe 9 octombrie, la un maraton organizat simultan la Timişoara şi la Bucureşti.
A te mobiliza pentru a face mişcare este, deşi sănătos, adesea dificil, mai ales dacă nu ai pe cineva care să te însoţească. Ei bine, un tânăr din Timişoara a pornit o iniţiativă care vine în întâmpinarea celor pasionaţi de jogging sau celor care îşi doresc să îşi pună muşchii la treabă - "Alerg o tura", sesiuni de alergare în grup în diferite zone ale oraşului, dimineaţa sau seara. Participarea este gratuită şi deschisă tuturor timişorenilor.
Primăvara se apropie încetişor, gradele se adună în termometre, iar tu simţi că a venit momentul să ieşi din lâncezeală şi să te umpli de energie.
Ştiri din Timiș
La votul din Consiliul Local Timișoara au fost făcute două propuneri: userista Paula Romocean și liberalul Cosmin Tabără. PSD nu a făcut vreo propunere, dar Roxana Iliescu a venit cu acuzații. Până la urmă, a fost aleasă Paula Romocean, ea devenind prima femeie viceprimar din istoria orașului.
Sănătate
Medicii Spitalului CFR Timișoara ne informează cu privire la dermatita atopică sau eczema, o boală cronică care afectează 1 din 10 români.
Eveniment
Tentativă de sinucidere, joi după-masă, la Timișoara. Un bărbat s-a urcat pe o macara de pe șantierul viitoarei clinici de Mari Arși și amenință că se va arunca în gol.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. De la modestele începuturi ca magazin de tăiței în Coreea anilor 1930, până la gigantul tehnologic care produce astăzi cele mai performante gadget-uri, povestea brandului Samsung este una fascinantă. Pentru a înțelege mai bine valoarea produselor pe care le poți oferi cadou familiei tale, trebuie să cunoști mai întâi istoria impresionantă a companiei care le produce.
Ştiri din Timiș
CRESTEREA COMPETITIVITATII PE PIATA STOMATOLOGICA A S.C. HAZEM DENTAL ORTHODONTICS SRL din Timisoara, prin Modernizare și Dotare cu Tehnologie de Ultimă Generație, finantat prin Programul Regional Vest 2021-2027, apelul PRV/1.3.A/2 Sprijin pentru microîntreprinderi - Apel 2.
Ştiri din Timiș
În după-amiaza zilei de joi, 12 decembrie, consilierii locali ar fi trebuit să voteze proiectul de taxe și impozite pe anul 2025. Primarul Dominic Fritz anunță, însă, că l-a retras.
4
Ştiri din Timiș
O universitate din Timișoara a ajuns în clasamentul universitar al Times Higher Education. Lista reunește universitățile care au avut cele mai performante programe de învățare online.
Ştiri din Timiș
Asociația „Inima îți vorbește” lansează o campanie națională de strângere de fonduri pentru zeci de copii din Timiș. Fii și tu vocea acestora și alătură-te campaniei!