Primăria Timişoara va aloca 100.000 de euro pentru organizarea celui mai mare festival de jazz din Europa de Est. Evenimentul, la care vor fi invitate nume mari ale genului, va avea loc în Piaţa Victoriei, în perioada 5-7 iulie.
„Doamnelor şi domnilor, în acest moment, 80% din populaţia Europei vă invidiază!”, i-a avertizat Florian „Moşu” Lungu pe timişorenii care au ascultat Tringvall Trio, în recitalul de senzaţie al primei seri a festivalului Timişoara Capital Jazz.
Tingvall Trio, o formulă care reuneşte muzicieni din Suedia, Germania, Cuba, şi Anja Lechner/François Couturier Duo (Germania, Franţa) sunt cele mai sonore nume ale festivalului Timişoara Capital Jazz, eveniment organizat de Fundaţia Culturală Jazz Banat.
Toate drumurile împătimiţilor de jazz şi blues din Timişoara au dus la Capitol(iu), acolo unde, în acest sfârşit de săptămână, muzicieni din România, Ungaria şi Serbia au concertat la Gala Kamo, autentic brand local.
Cap de afiş Galei Blues Jazz Kamo, saxofonistul Peter Wertheimer din Tel Aviv nu mai ajunge la Timişoara. Artistul originar din România a fost, împreună cu band-ul său, victima unui atentat cu bombă în Israel şi se află acum internat în spital, din fericire în afara pericolului. În pofida acestei dramatice situaţii, ediţia 2012 a festivalului de la Timişoara se anunţă a fi un eveniment spectaculos, cu o configuraţie artistică impresionantă.
Târgul Imobiliar
Târgul Imobiliar Timișoara TIT 2026 – ediția de primăvară s-a încheiat cu succes la Iulius Congress Hall, reunind timp de două zile dezvoltatori, consultanți și specialiști în amenajări. Vizitatorii au descoperit cele mai noi oferte imobiliare, iar la final, tombola evenimentului a adus premii pentur cei norocoși.
Ştiri din Timiș
Ziua Maghiarilor de Pretutindeni a fost marcată astăzi, 15 martie, la Timișoara, printr-un moment de recuperare a memoriei istorice. Piatra funerară a honvedului Ferenc Hemmert, participant la Revoluția din 1848–1849, a fost inaugurată într-o nouă locație, după ce fusese găsită abandonată într-un cimitir al orașului.
1
Turism
Primăvara aduce din nou în prim-plan tradițiile culinare ale regiunii odată cu seria de evenimente gastronomice Banat Brunch 2026, organizate de Asociația My Banat. Inițiativa invită publicul să descopere bucătăria locală direct în gospodăriile din satele Banatului, unde rețetele tradiționale sunt pregătite de gazde folosind produse de sezon.
1
Sănătate
Spitalul Clinic CFR Timișoara continuă campania de depistare a infecției cu virusul hepatitic C, oferind testare gratuită și acces la tratament pentru pacienți, inclusiv pentru cei neasigurați.
Capitală Culturală
Asociația Festivalul Baroc Timișoara organizează sâmbătă, 21 martie, de la ora 19:00, concertul „Celebratio Musicae Antiquae”, un eveniment dedicat muzicii Renașterii timpurii. Concertul va avea loc în Biserica Romano-Catolică Preasfânta Inimă a lui Isus, în parteneriat cu parohia romano-catolică a lăcașului și cu Societatea Divinului Salvator.
Ştiri din Timiș
Tribunalul Timiș avertizează asupra unei situații critice în sistemul judiciar din județ, generată de creșterea accelerată a numărului de dosare și de lipsa ajustării schemelor de personal.
14
Turism
Antonio Banderas respectă de mulți ani tradiția din Săptămâna Sfântă, conducând procesiunea de Duminica Floriilor în orașul său natal, Málaga. Anul acesta, Floriile catolice vor fi sărbătorite în 29 martie.
Târgul Imobiliar
Târgul Imobiliar Timișoara (TIT), organizat în acest weekend la Iulius Congress Hall, a început sâmbătă. Evenimentul reunește dezvoltatori, agenții și consultanți financiari care prezintă oferte de locuințe și soluții de finanțare. Intrarea este gratuită și vă puteți bucura de toate acestea inclusiv duminică.