La sfârșitul săptămânii rockerii de la Implant pentru Refuz își dăduseră întâlnire cu timișorenii pentru a sărbătorii 20 de ani de la înființarea trupei. Totuși, membrii formației au decis să amâne evenimentul pentru a-și arăta solidaritatea față de victimele tragicului incident care a avut loc în clubul Colectiv din Capitală.
Iubitorii de rock și metal vor avea parte de o seară plină de muzică pe gustul lor, în acest sfârșit de săptămână. Pe scenă va urca una dintre cele mai importante trupe din Timișoara, Implant pentru Refuz. După concert petrecerea va continua în compania trupei Pițipoance Întunecate.
Ştiri din Timiș
Deși a pierdut finanțarea prin PNRR, Primăria Timișoara vrea să ducă mai departe sistemul de e-ticketing din bugetul local, cu circa 35 de milioane de lei. Decizia finală aparține consilierilor, în timp ce licitația, cu cinci oferte, continuă.
Ştiri din Timiș
Comunitatea culturală din Timișoara este în doliu după dispariția lui Alexandru Fota, unul dintre cei mai respectați restauratori din regiune. Vestea a fost anunțată de Muzeul Național al Banatului, instituție în care acesta a activat timp de peste patru decenii.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara inaugurează, în acest weekend, baza sportivă „Vasile Deheleanu” din Mehala, prima investiție de infrastructură sportivă care va putea fi folosită din 2026. Evenimentul aduce competiții pentru copii, meciuri demonstrative și activități pentru publicul larg, pe parcursul a două zile.
1
Ştiri din Timiș
O banală operațiune de vopsire a gardului din Parcul Pădurice, din zona Soarelui, a stârnit revoltă după ce muncitorii au ajuns să „vopsească” inclusiv broaștele din iaz. Situația, semnalată de o cititoare, ridică semne de întrebare privind impactul asupra mediului și intervenția autorităților.
6
Ştiri din Timiș
Trăim vremuri în care pentru mulți oameni o masă caldă este un lucru obișnuit. Din păcate, există încă numeroase persoane pentru care hrana rămâne un lux. În acest context, Colecta Națională de Alimente, ajunsă la ediția cu numărul 14, revine cu un apel la solidaritate, transformând compasiunea în acțiune concretă.
Sănătate
O senzație de furnicături sau mâncărime apărută imediat după consumul unui măr crud sau al unor fructe precum cireșele nu este întâmplătoare. Specialiștii de la Asociația Română de Educație în Alergii (AREA) transmit că acest fenomen este frecvent în rândul persoanelor alergice la polenul de mesteacăn și poartă numele de sindrom de alergie orală (SAO), cunoscut și ca sindromul alergiei polen-aliment.
Capitală Culturală
Pictorul timișorean Sorin Scurtulescu va reprezenta România pe scena artistică internațională, participând la expoziția „Sakura: A Season of Becoming”, găzduită la Romanian Cultural Institute – Brâncuși Gallery din New York, în perioada 17 aprilie – 15 mai.
1