Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, ţine să riposteze pe Facebook fără să fie atacată de nimeni. După ce a acuzat Filarmonica din Timişoara că plagiază instituţia „soră” din capitala Olteniei, acum Vasilescu spune că fără ea, Filarmonica „Banatul” nu ar fi avut nici sediu.
Filarmonica Banatul va sărbători în acest an Ziua Europei printr-o serie de patru concerte, care vor avea loc în sala Capitol, la Penitenciarul Timişoarei şi la Grădina Capitol, care se redeschide cu acest prilej. Astfel, deținuții vor avea ocazia să asculte muzica din Războiul Stelelor sau Pirații din Caraibe, iar melomanii vor putea valsa sub stele, în grădina de vară.
Grădina Capitol reintră, peste doar o lună, în circuitul cultural al Timișoarei, promite Ioan Coriolan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul. Pentru aceasta însă, din fostul cinematograf de vară s-au scos, cu ajutorul deținuților, 110 tone de gunoi. Primul spectacol ”la grădină” va fi un concert de valsuri, la care spectatorii vor dansa.
Viceprimarul Traian Stoia i-a declarat război preşedintelui Fundaţiei Academice Culturale Timişoara (FACT), Ioan Gârboni, nimeni altul decât directorul Filarmonicii Banatul. Edilul susţine că FACT refuză să părăsească un spaţiu pe care l-a avut închiriat în trecut de la primărie, fostul Restaurant Crama 700 din zona Pieţei 700, deşi contractul cu municipalitatea a expirat, iar chiriaşul a rămas cu datorii. În plus, afirmă Stoia, în loc de activităţi culturale, acolo aveau loc... „exerciţii în jurul unei bare din inox".
Actualul primar al Timişoarei, ţărănistul Gheorghe Ciuhandu, a afirmat, miercuri, că îl bucură faptul că liberalul Nicolae Robu este susţinut în cursa pentru primărie de Ioan Gârboni şi Rodica Vlad, catalogându-i pe cei doi ca fiind „morţi politici”. Dacă Robu critică primăria, Ciuhandu critică Politehnica.
Ştiri din Timiș
Educația a fost, în ultimele decenii, unul dintre principalele motoare ale schimbării sociale și economice în România. Pentru femei, tranziția postcomunistă a însemnat o recuperare accelerată a decalajelor față de Occident. Cu toate acestea, cele mai recente date publicate de Eurostat scot la iveală un paradox îngrijorător: după un progres spectaculos, noua generație pare să fi pierdut ritmul.
Ştiri din Timiș
Pentru prima dată, comunitatea din Timișoara este invitată să descopere farmecul uneia dintre cele mai importante sărbători din Sri Lanka. Anul Nou singalez va fi celebrat în luna aprilie printr-un eveniment dedicat tradițiilor, gastronomiei și spiritului comunitar.
Mapamond
Legendarul actor de la Hollywood Chuck Norris a murit la vârsta de 86 de ani. Cauza decesului nu a fost făcută publică. Cu doar o zi înainte, acesta fusese internat în spital în urma unei urgențe medicale.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat începerea lucrărilor preliminare pentru realizarea unui pasaj în zona intersecției Centurii de Sud a Timișoarei cu Drumul Boilor. Este vorba despre un proiect anunțat și pregătit încă din anul trecut, care a ajuns acum în etapa de pregătire, odată cu începerea forajelor geotehnice.
Turism
Orașul de pe Bega se pregătește să își întâmpine vizitatorii într-unul dintre cele mai spectaculoase momente ale anului. Visit Timișoara lansează a doua ediție a campaniei „Timișoara înflorită Timișoara in Bloom”, o invitație adresată turiștilor din România, Serbia și Ungaria de a descoperi orașul în plin sezon al înfloririlor.
Eveniment
810.000 de euro este prejudiciul unui furt de proporții descoperit în Carani, comuna Orțișoara, județul Timiș, unde zeci de tone de conductor de cupru au dispărut din curtea unei firme.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Proiectul Hail Mary”, o ecranizare SF în care îl vedem pe Ryan Gosling în rolul unui astronaut care se trezește singur în spațiu, fără memorie, și descoperă că de el depinde soarta întregii omeniri.
Ştiri din Timiș
Timișoara își întărește rolul de hub cultural regional prin deschiderea celui mai nou centru de artă imersivă din sud-estul Europei: MINA – Museum of Immersive New Art, care revine în Iulius Town cu un spațiu permanent, după ce a funcționat anterior sub forma conceptului temporar MINA Pop-Up.