tion.ro Web analytics

Social-democratul Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, atrage atenția asupra faptului că lucrările la nouă obiective finanțate de Compania Națională de Investiții (CNI) au fost oprite de Guvernul României. Investițiile vizate, săli de sport, baze sportive, unități sanitare și proiecte culturale, se află în diferite stadii de execuție, cuprinse între 50% și 90%.
Situația deponeului de la Ghizela, stadiul lucrărilor la Institutul Regional Oncologic Timișoara, Centrul de adicții de la Ciacova, Centrul de Mari Arși de lângă Spitalul Județean din Timișoara se numără prin subiectele abordate în interviul de mai jos cu Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
Ioan Breje este primar al comunei Checea, aflat la al doilea mandat. Checea se află la aproximativ 40 de kilometri de Timișoara, în vestul județului Timiș. Comuna a fost înfiinţată în anul 2004, fiind desprinsă din comuna Cenei sub a cărei administraţie s-a aflat timp de 36 de ani. Checea nu are în componenţă alte sate aparţinătoare.
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș și al PSD Timiș, a participat, miercuri, la București, la o întâlnire cu ceilalți președinți de consilii județene, cu premierul Ilie Bolojan și cu miniștrii Dezvoltării, Muncii și Agriculturii. Din ianuarie, Simonis este președinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR).
Social-democratul Gabriel Drăgan se află la cel de-al treilea mandat în fruntea Primăriei Comunei Peciu Nou. Edilul este de părere că provocarea cea mai mare o reprezintă veniturile foarte mici ale primăriei. Însă a avut noroc că a reușit să atragă fonduri europene în valoare de mai multe milioane de euro. Edilul spune că, deși momentan comuna Peciu Nou nu beneficiază de un centru medical permanent, are în vedere acest aspect.

Ştiri din Timiș

Înot gratuit la Timișoara pentru seniori și timișoreni activi
Primăria Municipiului Timișoara și Sport Club Municipal Timișoara invită toți timișorenii să participe la programele gratuite de înot „Mișcarea pentru sănătate” și „Veteranii Masters”, desfășurate la bazinul Complexului Sportiv Bega, situat pe Intrarea Zânelor nr. 2.

Eveniment

Trei tineri, prinși după ce au comis o tâlhărie într-un supermarket din Timișoara
O tentativă de furt dintr-un supermarket din Timișoara s-a transformat într-un caz de tâlhărie, după ce trei tineri au lovit angajații care au încercat să îi oprească. În doar câteva ore, polițiștii au identificat toate persoanele implicate.

Ştiri din Timiș

Parada Cățeilor invadează centrul orașului de Moș Nicolae
Timișorenii sunt invitați să participe sâmbătă, 6 decembrie, la Parada Cățeilor de Moș Nicolae, un eveniment organizat de Asociația Salvatorilor Voluntari RESCUE-TM. Parada va începe la ora 10, cu punct de întâlnire în Piața Unirii, și se va desfășura, până la ora 14, pe traseul: Piața Unirii – Piața Libertății – Piața Operei.

Ştiri din Timiș

Casa Mühle, cumpărată de UPT. Va deveni „hub educațional și cultural”
Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat Casa Mühle cu 2,38 milioane de euro și vrea să o transforme într-un hub educațional și cultural deschis întregii comunități. Imobilul istoric va găzdui un muzeu, spații pentru activități studențești și o grădină reconstruită în spiritul original al familiei Mühle. 1

Lugoj

Primăria Lugoj pune la bătaie aproape 9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor în următorii patru ani
Primăria Lugoj a lansat o licitație de până la 8,9 milioane de euro, cu TVA, pentru întreținerea drumurilor din municipiu în următorii patru ani. Contractul vizează 220 de străzi, iar firmele interesate pot depune oferte până pe 22 decembrie. Sunt prevăzute reparații, marcaje, rigole și guri de scurgere.

Eveniment

O învățătoare de la Școala Generală 7 din Timișoara, lovită de mașină pe trecerea de pietoni. E în comă, la spital
O femeie de 57 de ani a fost rănită joi, 4 decembrie, după ce a fost surprinsă de un autoturism în timp ce traversa strada Ion Ionescu de la Brad. Șoferul, un bărbat de 48 de ani, nu consumase alcool, iar victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Ştiri din Timiș

Tensiuni la Colegiul „Carmen Sylva”: directoarea repusă în funcție a fost demisă după două zile
Situație fără precedent la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, unde fosta directoare Claudia Tatiana Muntean a fost repusă în funcție în 2 decembrie, în baza unei hotărâri judecătorești puse în executare silită, iar pe 4 decembrie a fost din nou demisă de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Timiș.

Sănătate

Vaccinul pneumococic protejează împotriva unor infecții severe. Ce recomandă medicii timișoreni
Medicii Spitalului Victor Babeș Timișoara continuă campania de informare privind importanța vaccinării, iar unul dintre vaccinurile esențiale pentru prevenirea unor infecții grave este vaccinul pneumococic.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici