Unul dintre cele mai importante proiecte
investiţionale derulate de CJT, noul corp al Palatului
Administrativ, prinde contur. Şefii Consiliului
Judeţean spun că finalizarea construcţiei va
avea loc pe data de 30 octombrie, doar cu o scurtă
întârziere faţă de data
iniţială de finalizare a lucrărilor, 6
februarie 2009.
Raedlinger Grup, societate germană specializată
în domeniul materialelor de construcţii a
inaugurat marţi, o investiţie de 10 milioane de
euro în localitatea Şanoviţa din
judeţul Timiş. Nemţii au realizat aici o
carieră de bazalt, dotată cu utilaje germane de
ultimă generaţie.
Proaspăt construit, noul sens giratoriu realizat pe
drumul Timişoara-Maşloc, la ieşirea din
Dumbrăviţa către Giarmata, crează
probleme. O noutate pentru şoferi, acesta
„apare” pe neaşteptate în calea lor
şi deja au avut loc câteva accidente.
ORADEA - Consilierii locali şi-au dat acordul în
unanimitate în şedinţa ordinară de
luni pentru programul de investiţii la SC
Electrocentrale SA Oradea.
Primiţi cu grăunţe şi pâine
în centrul oraşului, porumbeii provoacă
frică la Palatul Administrativ. În
consecinţă, şefii de la CJT au decis să
se înarmeze cu ustensile de luptă
împotriva păsărilor.
Ştiri din Timiș
STPT anunță rezultate financiare mai bune în primele nouă luni din 2026: cifra de afaceri a crescut cu 10,3%, iar profitul a ajuns la 6,19 milioane de lei, de aproape șapte ori peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, compania a parcurs mai mulți kilometri, cu un cost mai mic pe kilometru.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește un nou Plan de calitate a aerului, valabil până în 2030, și îl supune consultării publice înainte de aprobarea în Consiliul Local. Timișorenii pot trimite propuneri până pe 20 noiembrie, iar dezbaterea publică va avea loc pe 7 decembrie.
Ştiri din Timiș
Patronatele și sindicatele din Timiș acuză Primăria Timișoara că „refuză dialogul”, după ce două structuri de consultare aprobate de Consiliul Local au rămas inactive. Municipalitatea respinge acuzațiile și susține că preferă întâlniri punctuale, deschise tuturor organizațiilor.
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a agresat o persoană pentru a o împiedica să-și recupereze cei 5.600 de lei. Incidentul a avut loc în luna august, la Timișoara, iar victima a fost amenințată cu un cuțit și lovită, având nevoie de nouă zile de îngrijiri medicale.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să cumpere clădirile fostului Club Voința de pe Splaiul Tudor Vladimirescu, pentru a continua amenajarea malurilor Begăi. Terenul de aproape 5.000 de metri pătrați aparține deja municipalității, însă construcțiile sunt private.
Ştiri din Timiș
Victimele violenței domestice din Timișoara vor putea beneficia de consiliere socială și psihologică până la ora 20, în două zile pe săptămână. Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) anunță modificarea programului specialiștilor din cadrul Centrului de consiliere pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, dar și planuri pentru reorganizarea spațiilor și identificarea unor locuri în care victimele să poată fi cazate în regim de urgență.
Ştiri din Timiș
La șase ani de la preluarea Pădurii Verzi de către Primăria Timișoara, Consiliul Local a aprobat studiul de fezabilitate pentru transformarea zonei în pădure-parc. Proiectul a fost întârziat de negocierile cu Romsilva, iar acum apare o nouă problemă: termenul-limită din septembrie 2027.
1
Ştiri din Timiș
Consilierii locali din Timișoara au aprobat, marți, parteneriatul cu CFR pentru realizarea trenului metropolitan, care ar urma să lege orașul de Aeroportul Internațional și localitățile din periurban. Proiectul a ridicat însă întrebări privind riscul fragmentării orașului, în special în cazul folosirii unor linii feroviare industriale aflate la nivelul carosabilului.
1