Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara va găzdui miercuri evenimentul de lansare a unui proiect inedit, derulat în colaborare cu Universitatea din Szeged, care va presupune studii transfrontaliere privind incidenţa şi prevenţia bolilor cardiovasculare.
Starea de sanatate a fostului presedinte egiptean, condamnat la inchisoare pe viata, este critica: in cursul zilei de luni, Hosni Mubarak a avut doua stopuri cardiace, insa a fost resuscitat cu succes de medicii din penitenciar.
Miercuri, 30 mai şi joi, 31 mai, în Timişoara vor avea loc determinări gratuite ale tensiunii arteriale, indicelui gleznă-braţ şi glicemiei. Timişorenii sunt invitaţi să conştientizeze factorii de risc cardiovascular, în cadrul campaniei intitulate Săptămâna Responsabilităţii Sociale Sanofi.
Necazurile si emotiile din ultima vreme l-au imbolnavit pe Alain Delon: celebrul actor, in varsta de 76 de ani, a suferit miercuri o interventie chirurgicala, dupa ce a ajuns la spital cu o aritmie cardiaca serioasa.
În premieră naţională, la Institutul de Cardiologie Timişoara, vor avea loc intervenţii în cadrul cărora valve din inimă de porc vor fi montate unor pacienţi suferind de grave afecțiuni cardiace.
După mai multe informații apaărute în spațiul online, Ministerul Finanțelor intervine și clarifică introducerea taxei de 25 lei pentru coletele extracomunitare sub 150 euro, aplicabilă din 1 ianuarie 2026.
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
2
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
1
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat astăzi lansarea proiectului Centrului comunitar „Forum 01115”, un proiect pilot „New European Bauhaus” care va fi realizat în comuna Giroc, pe terenul fostei unități militare de la intrarea dinspre Timișoara.
2
Asociația Seeds of Kenosis renunță la spațiul din Piața Victoriei, după valul de critici online și anunțul liberalilor că vor sesiza prefectura. Deși Consiliul Local Timișoara aprobuse atribuirea, organizația spune că presiunile politice riscă să afecteze comunitățile cu care lucrează.
9