Surpriză pentru reprezentanții Fundației Pentru Voi. Aceștia au verificat listele electorale și au constatat că 61 de persoane aflate în evidența organizației și care au interdicție de a vota, se regăseau pe aceste liste și prin urmare au putut să își exprime votul la alegerile prezidențiale de duminică.
Tupeu fără margini pentru un hoț din Giurgiu, venit la Timișoara „la muncă”. Bărbatul a dat atacul la un imobil de pe bulevardul 1 Decembrie și a ajuns să scotocească după bunuri de valoare chiar și în podul casei.
In Parlament a fost depus, zilele trecute, un proiect de lege care vizeaza interzicerea activitatii de cersetorie. Statul cu mana intinsa pe strada ar urma sa fie pedepsit cu pana la doi ani de puscarie, iar cei care dau bani cersetorilor, s-ar alege, daca legea va fi adoptata, cu amenzi de pana la 600 de lei.
Un ultim complice al unui grup infracțional care se ocupa cu falsificarea banilor a fost ridicat, marți dimineața, din Timișoara și dus în arestul Inspectoratului de Poliție Județeană Timiș. Pe numele său, Tribunalul Timiș a emis un mandat de arestare pentru complicitate la comiterea infracțiunii de falsificare de bani.
Poliţiştii Formaţiunii Poliţiei Rutiere au finalizat cercetările cu propunerea de terminare a urmăririi penale şi întocmirea rechizitoriului în vederea sesizării instanţei de judecată, în dosarul penal privind pe Marcel S., de 43 ani, din oraşul Făget, judeţul Timiş.
Turism
O simplă oprire pentru o fotografie îți poate strica vacanța în una dintre cele mai spectaculoase destinații turistice din Italia. Autoritățile din localitatea Portofino, regiunea Liguria, îi avertizează pe vizitatori că staționarea în anumite zone poate fi sancționată cu amenzi de până la 275 de euro.
Ştiri din Timiș
Festivalul LA PAS / Slowing Down revine la Timișoara în perioada 9-11 octombrie, cu o nouă ediție dedicată hranei sustenabile, patrimoniului gastronomic și relației dintre alimentație, comunitate și schimbările climatice. Evenimentul, organizat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, va avea loc în grădina Institutului Francez din Timișoara, iar accesul publicului va fi gratuit.
Horoscop
Pe măsură ce ne apropiem de mijlocul verii, energia cosmică se schimbă. În data de 22 iulie, Soarele părăsește zodia Racului pentru a intra în propriul său domiciliu, zodia Leu. Acest tranzit deschide un nou capitol energetic, marcat de vitalitate, iubire, creativitate și o poftă intensă de viață.
Femei în funcții-cheie
Liliana Oneț este una dintre cele mai experimentate femei din administrația publică timișeană. Aceasta a ocupat de două ori funcția de subprefect al județului Timiș și a condus Instituția Prefectului, inclusiv într-una dintre cele mai dificile perioade: pandemia de Covid-19. Astăzi, spune că experiența i-a confirmat un lucru: femeile sunt adesea nevoite să demonstreze mai mult decât bărbații pentru a câștiga aceeași încredere, însă competența și rezultatele sunt cele care rămân, dincolo de orice prejudecată.
Utile
Miercuri, 22 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri, 22 iulie, puteți merge la film sau la expoziții în oraș.
Mapamond
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia, după ce autoritățile elene au avertizat asupra unui risc ridicat de incendii de vegetație pentru miercuri, 22 iulie.
1