Una dintre persoanele afectate de explozia produsă în urmă cu aproape două săptămâni într-un imobil din oraşul Timişoara a murit, noaptea trecută, la Clinica de Chirurgie Plastică şi Reparatorie „Casa Austria”, în urma unui stop cardio-respirator.
O garnitură de tren a fost cuprinsă de flăcări, luni după-amiază, în zona pasarelei pietonale de la Gara de Nord din Timişoara. Mai multe echipaje de pompieri au intervenit pentru a stinge vâlvătaia.
Şi-a găsit sfârşitul carbonizat. Un cioban din localitatea Partoş, judeţul Timiş, a murit carbonizat, noaptea trecută, în cabana în care locuia, după ce a încercat să facă focul într-o sobă improvizată pentru a se încălzi.
Cel puţin 46 de persoane au fost rănite la bordul unui avion iranian care a luat foc duminică la aterizarea pe aeroportul din Mashhad, din nord-estul Iranului, a anunţat televiziunea de stat, citată de AFP.
Aproape 30 de pompieri au intervenit cu patru autospeciale, marţi seara, la internatul Liceului Silvic din Timişoara, unde izbucnise un incendiu la etajul doi, de la un reşou uitat în priză. Zeci de elevi care se aflau la acea oră în internat au fost evacuaţi pentru ca pompierii să poată interveni. Din fericire, totul a fost doar un exerciţiu.
România
România va participa ca observator la reuniunea Consiliului Păcii din Washington, pe 19 februarie, la invitația președintelui american Donald Trump, a anunțat Nicușor Dan.
Ştiri din Timiș
Autoritățile au emis Cod Galben de inundații pentru râul Timiș, valabil în intervalul 15 februarie, ora 12 – 16 februarie, ora 12. Sunt vizate sectorul din bazinul amonte S.H. Sadova și afluenții aferenți sectorului aval Sadova – amonte Lugoj.
Sănătate
În România, peste 500 de copii sunt diagnosticați, în fiecare an, cu o formă de cancer. Vestea bună este că rata de vindecare depășește 80%, însă cheia rămâne diagnosticarea timpurie.
Eveniment
Un pompier din cadrul ISU Timiș a demonstrat că spiritul de salvator nu ia pauză nici în timpul liber. Plutonier adjutant Dan-Ioan Hodoroga a intervenit prompt, zilele trecute, pentru a salva un tânăr rănit grav pe o pârtie din stațiunea Kopaonik.
1
Sănătate
Peste 100 de specialiști în oncologie, diabet, nutriție și boli metabolice au participat la Timișoara la semnarea unui protocol de colaborare care vizează îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu afecțiuni oncologice și metabolice, printr-o abordare interdisciplinară.
Turism
Timp de patru zile, între 19 și 22 februarie, localitatea Kačarevo din Serbia devine capitala slăninii. Acolo va avea loc una dintre cele mai savuroase sărbători gastronomice din regiune – Slaninijada. De aproape patru decenii, festivalul atrage mii de vizitatori dornici să guste tradiția autentică.
Lugoj
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, afirmă că orașul traversează „o perioadă delicată”, recunoscând deschis că dezvoltarea a stagnat în mai multe domenii și că este nevoie de măsuri ferme pentru redresare.