Horia Colibăşanu şi Peter Hamor se află în tabăra de bază a Muntelui Everest (ruta Nordică, Tibet), la 5.200 m. Ei vor încerca să deschidă o rută nouă, fără oxigen suplimentar şi fără sherpaşi.
Horia Colibăşanu a atins, miercuri, vârful Shisha Pangma (8.027 m) din Himalaya, Tibet, la ora 9.00, ora României. Ascensiunea s-a făcut fără oxigen suplimentar şi fără ajutorul şerpaşilor.
Cunoscutul alpinist timişean Horia Colibăşanu, care, până în prezent a escaladat şase „optmiari”, va porni, anul viitor într-o nouă expediţie. De această dată el ţinteşte vârful suprem: Everest (8.850). Urcarea va avea loc fără ajutorul oxigenului suplimentar sau al şerpaşilor.
Marţi, la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), va avea loc proiecția filmului expediției Slatina-Lhotse, expediție care s-a desfășurat în primăvara acestui an. Actorul principal este Horia Colibăşanu, singurul alpinist român care a urcat șase vârfuri de peste 8.000 de metri, fără oxigen suplimentar și fără ajutor din partea șerpașilor.
Consilierii judeţeni au avut ocazia, la plenul ce s-a desfăşurat luni, de a cumpăra un tricou ori o carte poştală prin care să susţină călătoria alpinistului Horia Colibăşanu spre cele mai înalte piscuri.
Ştiri din Timiș
În prezența a numeroși invitați, Radu-Adrian Pau a depus, luni dimineață, jurământul la preluarea mandatului de prefect al județului Timiș.
Mapamond
Iliana Iotova a câștigat detașat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Bulgaria, cu aproape 58% din voturi. Scrutinul a fost însă marcat de o participare redusă.
Ştiri din Timiș
Elevii și preșcolarii din Timiș revin luni, 2 noiembrie, la cursuri, după vacanța de toamnă care a durat o săptămână. Odată cu încheierea pauzei, începe al doilea modul al anului școlar 2026-2027, care se va desfășura până marți, 22 decembrie. Următoarea vacanță este cea de iarnă, programată în perioada 23 decembrie 2026 - 10 ianuarie 2027.
Ştiri sportive
Italianul Kimi Antonelli a câștigat primul titlu mondial din carieră și a stabilit un record istoric în Formula 1. Pilotul Mercedes a devenit campion la 20 de ani și 68 de zile, după ce a încheiat pe locul al treilea Marele Premiu al Mexicului, câștigat de Max Verstappen.
Ştiri din Timiș
Procese-verbale ale administrației Timișoarei din 1811, planul inițial al Spitalului Militar, diplome de înnobilare cu sigilii imperiale, documente semnate de Eugeniu de Savoya și planurile unor clădiri emblematice ale orașului se numără printre comorile păstrate la Serviciul Județean Timiș al Arhivelor Naționale. Unele documente oferă detalii despre organizarea orașului în urmă cu peste două secole, altele dezvăluie cum au fost construite instituții importante sau cum arăta lumea văzută de un călător bănățean din secolul al XVIII-lea. Dr. Raul Rus, șeful instituției, și Aurelia Kincses, consilier superior, au explicat pentru Agenda&Publitim povestea unor piese de patrimoniu care păstrează fragmente esențiale din istoria Banatului.
Cariere de Poveste
S-a născut într-o familie de părinți surzi și a învățat Limba Semnelor Române (LSR) în același timp în care învăța să vorbească. Pentru Denis Blidariu, interpret în LSR și promotor al drepturilor omului, comunicarea a fost dintotdeauna o punte între două lumi: cea a persoanelor surde și cea a celor auzitoare. Ceea ce a început în copilărie, din nevoia de a comunica cu propria familie, s-a transformat, în timp, într-o profesie căreia îi dedică pasiune, responsabilitate și dorința de a contribui la o societate mai accesibilă.
Utile
Luni, 2 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.