Părinții își pot reînscrie copiii în învățământul preșcolar și antepreșcolar din județul Timiș, în această perioadă. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Timiș a anunțat că, în intervalul 20-24 mai 2024, pot fi depuse dosarele pentru cei mici care vor să frecventeze aceeași grădiniță ca până acum.
Reprezentanții Primăriei Timișoara au continuat discuțiile cu Mitropolia Banatului și au găsit, până la urmă, o soluție pentru a muta toți copiii de la Grădinița PP 19 într-un sigur spațiu începând din ianuarie, de când clădirea de lângă Parcul Copiilor va fi evacuată. Noua locație este clădirea fostului inspectorat școlar, iar până la o decizie categorică ar mai fi de îndeplinit doar câteva formalități birocratice. UPDATE. Clădirea nu are, în prezent, încălzire, dar se lucrează la branșarea la Colterm
Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 va fi evacuată din ianuarie din spațiul de lângă Parcul Copiilor din Timișoara pentru că primăria nu a putut ajunge la o înțelegere cu proprietarul, deși s-au purtat mai multe runde de negocieri. Singura soluție pe care ar avea-o primăria pe termen scurt ar fi mutarea copiilor în alte două locații. Una este stabilită; cealaltă, încă nu.
Patru din cinci educatori trebuie să gestioneze situații de bullying la grupa de copii, dezvăluie cel mai nou studiu realizat de Organizația Salvați Copiii România. În cadrul unui program preluat din Danemarca, 600 de specialiști din grădinițe aflate în diverse localități au fost formați să lucreze cu 8.800 de preșcolari și părinții lor.

Ştiri din Timiș

Femeile din Timiș, printre cele mai educate din țară. Totuși, tinerele din România nu țin pasul cu media europeană
Educația a fost, în ultimele decenii, unul dintre principalele motoare ale schimbării sociale și economice în România. Pentru femei, tranziția postcomunistă a însemnat o recuperare accelerată a decalajelor față de Occident. Cu toate acestea, cele mai recente date publicate de Eurostat scot la iveală un paradox îngrijorător: după un progres spectaculos, noua generație pare să fi pierdut ritmul.

Ştiri din Timiș

Anul Nou singalez ajunge la Timișoara. Tradiții exotice, gastronomie și dansuri în inima Banatului
Pentru prima dată, comunitatea din Timișoara este invitată să descopere farmecul uneia dintre cele mai importante sărbători din Sri Lanka. Anul Nou singalez va fi celebrat în luna aprilie printr-un eveniment dedicat tradițiilor, gastronomiei și spiritului comunitar.

Mapamond

Șoc la Hollywood: Chuck Norris a murit la 86 de ani, la o zi după o urgență medicală
Legendarul actor de la Hollywood Chuck Norris a murit la vârsta de 86 de ani. Cauza decesului nu a fost făcută publică. Cu doar o zi înainte, acesta fusese internat în spital în urma unei urgențe medicale.

Ştiri din Timiș

FOTO. Pasajul subteran de la Drumul Boilor intră în etapa de pregătire. Au început forajele geotehnice
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat începerea lucrărilor preliminare pentru realizarea unui pasaj în zona intersecției Centurii de Sud a Timișoarei cu Drumul Boilor. Este vorba despre un proiect anunțat și pregătit încă din anul trecut, care a ajuns acum în etapa de pregătire, odată cu începerea forajelor geotehnice.

Turism

Timișoara înflorește din nou. Orașul devine destinația perfectă pentru city break-uri de primăvară
Orașul de pe Bega se pregătește să își întâmpine vizitatorii într-unul dintre cele mai spectaculoase momente ale anului. Visit Timișoara lansează a doua ediție a campaniei „Timișoara înflorită Timișoara in Bloom”, o invitație adresată turiștilor din România, Serbia și Ungaria de a descoperi orașul în plin sezon al înfloririlor.

Eveniment

Hoții de cupru au dat lovitura la Carani. Pagubă de sute de mii de euro în câteva nopți
810.000 de euro este prejudiciul unui furt de proporții descoperit în Carani, comuna Orțișoara, județul Timiș, unde zeci de tone de conductor de cupru au dispărut din curtea unei firme.

Cinema

Filmul săptămânii: „Proiectul Hail Mary”, o aventură SF în care salvarea omenirii depinde de un astronaut rămas fără memorie
Recomandarea de film din această săptămână este „Proiectul Hail Mary”, o ecranizare SF în care îl vedem pe Ryan Gosling în rolul unui astronaut care se trezește singur în spațiu, fără memorie, și descoperă că de el depinde soarta întregii omeniri.

Ştiri din Timiș

Arta imersivă revine în Iulius Town. MINA inaugurează un spațiu permanent dedicat experiențelor culturale digitale
Timișoara își întărește rolul de hub cultural regional prin deschiderea celui mai nou centru de artă imersivă din sud-estul Europei: MINA – Museum of Immersive New Art, care revine în Iulius Town cu un spațiu permanent, după ce a funcționat anterior sub forma conceptului temporar MINA Pop-Up.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici