După două zile în care Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) și portalul de plăți Ghișeul.ro au tot căzut, Autoritatea pentru Digitalizarea României a decis intrarea celor două în mentenanță. Inițial, cel puțin primul era estimat să revină în funcțiune în această după-amiază.
La exact două săptămâni după ce oamenii legii au început să instituie filtre și să amendeze mii de români zilnic pentru încălcarea prevederilor Ordonanțelor Militare, autoritățile centrale au reușit să pună la dispoziție și un instrument pentru plata online a acestora, pe ghișeul.ro
Deşi timişorenii se numesc avangardişti atunci când vine vorba de adaptarea la tehnica de calcul modernă, sistemul de plată on-line a taxelor locale nu este printre prefeinţele clienţilor Primăriei Timişoara. Deşi există peste 3000 de utilizatori pe sistemul implementat de municipalitate, plus alţi aproape 300 de utilizatori pe portalul naţional www.ghiseul.ro numărul timişorenilor care apelează la aceste sisteme este extrem de scăzut.

Ştiri din Timiș

Comori istorice păstrate la Arhivele Naționale din Timișoara. De la planul Spitalului Militar la diplome imperiale
Procese-verbale ale administrației Timișoarei din 1811, planul inițial al Spitalului Militar, diplome de înnobilare cu sigilii imperiale, documente semnate de Eugeniu de Savoya și planurile unor clădiri emblematice ale orașului se numără printre comorile păstrate la Serviciul Județean Timiș al Arhivelor Naționale. Unele documente oferă detalii despre organizarea orașului în urmă cu peste două secole, altele dezvăluie cum au fost construite instituții importante sau cum arăta lumea văzută de un călător bănățean din secolul al XVIII-lea. Dr. Raul Rus, șeful instituției, și Aurelia Kincses, consilier superior, au explicat pentru Agenda&Publitim povestea unor piese de patrimoniu care păstrează fragmente esențiale din istoria Banatului.

Cariere de Poveste

Denis Blidariu, interpret în Limba Semnelor Române și promotor al drepturilor omului: „A comunica nu înseamnă a vorbi, ci a fi înțeles”
S-a născut într-o familie de părinți surzi și a învățat Limba Semnelor Române (LSR) în același timp în care învăța să vorbească. Pentru Denis Blidariu, interpret în LSR și promotor al drepturilor omului, comunicarea a fost dintotdeauna o punte între două lumi: cea a persoanelor surde și cea a celor auzitoare. Ceea ce a început în copilărie, din nevoia de a comunica cu propria familie, s-a transformat, în timp, într-o profesie căreia îi dedică pasiune, responsabilitate și dorința de a contribui la o societate mai accesibilă.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 2 noiembrie
Luni, 2 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Horoscop

Horoscopul săptămânii 2 - 8 noiembrie
Horoscopul în această săptămână:

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 2 noiembrie 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.

Ştiri din Timiș

Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern. 2

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 3