O societate timișoreană care oferea servicii de vidanjare cu o autospecială a fost amendată de Comisariatul Județean Timiș al Gărzii Naționale de Mediu cu suma de 50.000 de lei pentru deversarea ilegală a dejecțiilor controlate. Aceștia s-au sesizat în urma unei filmări, postată pe internet, identificând autospeciala pe baza numărului de înmatriculare.
Garda de Mediu a dat mai multe amenzi Primăriei Timișoara pentru încălcarea Legii spațiilor verzi și a reglementărilor privind protecția mediului, dar toate în 2016. Valoarea acestora se ridică la 3.500 de lei, se arată într-un răspuns oferit de Garda Națională de Mediu celor de la AsoP, Asociația Peisagiștilor din România. Peisagiștii spun că primăria „agresează” spațiul verde prin lucrările de modernizare a orașului și acuză inspectorii gărzii că „trec cu vederea prejudiciile aduse”.
Garda Națională de Mediu împreună cu cei de la Administrația Bazinală de Apă Banat fac verificări la stațiile de epurare din Timiș, atât la cele ale societăților comerciale cât și la cele care țin de administrațiile locale. Prefectul de Timiș a cerut o atenție deosebită în privința acestor verificări, având în vedere ultimele incidente.
Eveniment
Un șofer în vârstă de 64 de ani s-a ales cu dosar penal pentru dare de mită după ce a încercat să ofere 300 de euro unui polițist rutier pentru a evita sancționarea unei abateri comise în trafic.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs sâmbătă, în jurul orei 12:50, pe drumul european E70, în comuna Șag. Au fost implicate două autoturisme, iar una dintre șoferițe a rămas blocată în autoturism. Pompierii au intervenit.
Ştiri din Timiș
Patru investiții majore în infrastructura rutieră a județului Timiș se află în faza finală de execuție, anunță Consiliul Județean Timiș.
Eveniment
Pompierii timișeni au intervenit sâmbătă, 20 iunie, în urma unui accident rutier produs pe Autostrada A1, în zona comunei Belinț. UPDATE. Polițiștii au deschis un dosar penal UPDATE 2. Traficul va fi reluat în jurul orei 14
Ştiri din Timiș
La cinci săptămâni de la emiterea ordinului de începere, lucrările la Varianta de Ocolire Timișoara Vest avansează pe mai multe fronturi, anunță reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) a înaintat Consiliului Local un proiect de hotărâre care prevede reorganizarea instituției. Măsura urmărește eficientizarea activității și consolidarea serviciilor destinate persoanelor vulnerabile.
Ştiri din Timiș
Cele patru generatoare achiziționate de Primăria Municipiului Timișoara și donate autorităților din Ucraina au ajuns la Kiev, unde vor fi utilizate pentru asigurarea alimentării cu energie electrică a unor servicii esențiale afectate de atacurile asupra infrastructurii energetice.
1