tion.ro Web analytics

Doi barbati din comuna ieseana Prosalnici au ajuns la spital dupa ce au fost impuscati cu un pistol cu bile de un vecin. Doua familii s-au luat la bataie din cauza unui gard care le desparte proprietatile.

După doi ani de la începerea lucrărilor, conducerea Primăriei Timişoara a inaugurat, marţi, cu fast şi fanfară, Parcul Poporului. Investiţia este dată ca finalizată, deşi timişorenii au atras atenţia că gardul construit acum este de o mult mai proastă calitate decât cel făcut în urmă cu 100 de ani, iar cărămida se sfărâmă.

O fetiţă de numai două luni a fost răpită duminică noaptea, de la o clinică de distrofici din zona Dacia din Timişoara. Din primele cercetări a reieşit că autorul sau autorii faptei au intrat prin efracţie, iar poliţiştii consideră că aceştia ar putea încerca să treacă graniţa. Video

Eveniment

Accident rutier în Remetea Mare: o victimă inconștientă
Luni, 15 decembrie, în jurul orei 17:30, pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara au intervenit la un accident rutier produs în Remetea Mare. UPDATE. Victima a răspuns manevrelor de resuscitare

Ştiri din Timiș

Parteneriat istoric în Timiș: Consiliul Județean cofinanțează investiții în 25 de localități
Pentru prima dată în istorie, Consiliul Județean Timiș semnează mai multe parteneriate de asociere cu diverse primării pentru a le susține investițiile.

Capitală Culturală

„Crăciunul lor în mâinile tale” revine cu o ediție caritabilă pentru sprijinirea familiilor vulnerabile
Proiectul caritabil „Crăciunul lor în mâinile tale” revine în această iarnă cu o nouă ediție, având ca obiectiv sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, în perioada sărbătorilor de Crăciun. Inițiativa a fost lansată în urmă cu peste 15 ani de o echipă de tineri voluntari și este susținută de Asociația ProgressOn Youth Power, alături de parteneri și colaboratori din comunitate.

România

Parlamentul a respins moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost respinsă, acesta supraviețuind astfel celei de-a cincea încercări.

Ştiri din Timiș

Lumină, colinde și bucurie. Târgul de Crăciun aduce magia sărbătorilor la Variaș
Târgul de Crăciun din comuna Variaș se deschide luni, 15 decembrie, marcând începutul unei perioade dedicate bucuriei sărbătorilor de iarnă. Evenimentul reunește locuitorii din Variaș, Gelu și Sânpetru Mic, într-un cadru festiv plin de lumină și emoție.

Turism

Banatul intră în cursa gastronomiei europene. Platformele culinare se pot înscrie la „Top Foodie Websites 2026”
Site-urile, blogurile și aplicațiile digitale cu profil gastronomic din Banat sunt invitate să reprezinte regiunea în competiția internațională „Top Foodie Websites 2026”, organizată de Institutul Internațional de Gastronomie, Artă, Cultură și Turism (IGCAT).

Ştiri din Timiș

Muzica devine speranță la Timișoara. Concert caritabil pentru recuperarea artistului Ciprian Balici
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, Universitatea Națională de Muzică București și Doomstriker România organizează marți, 16 decembrie, concertul caritabil „Lumina Sfântă din Noi”. Evenimentul are ca scop strângerea de fonduri pentru achiziționarea de proteze mioelectrice pentru Ciprian Balici, artist liric la Opera Națională Timișoara, care a suferit un accident grav în septembrie 2023.

Capitală Culturală

„Noi nu murim”. Concert comemorativ dedicat eroilor-martiri ai Revoluției, la Timișoara
Memorialul Revoluției din Timișoara organizează, joi, 18 decembrie, de la ora 18, primul concert dedicat eroilor-martiri ai Revoluției, intitulat „Noi nu murim”.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici