Perseverenţă maximă pentru tânărul de 19 ani din Brădișoru de Jos, județul Caraș-Severin, prins zilele trecute la furat la Timișoara. La aproximativ o zi după ce a fost prins fără permis la volanul unei mașini furate ce era plină cu bunuri sustrase, hoțul a lovit din nou. El a fost reținut încă o dată, în noaptea de luni spre marți, imediat după ce a dat lovitura la două garaje din zona Modern.
Primăria Timişoara continuă demersurile pentru desfiinţarea garajelor din zona Parcului I.C. Brătianu, unde autorităţile locale intenţionează să ridice o parcare supraetajată. Terenul pe care se află bateriile de garaje a fost declarat recent ca zonă de interes public. Primarul Nicolae Robu spune că, deşi unii au datorii la primărie, proprietarii ar putea primi anumite despăgubiri şi chiar locuri de parcare pe care să le folosească doar ei la schimb, dacă renunţă la construcţiile din zona centrală a oraşului.
Reprezentanţii municipalităţii timişorene continuă verificarea garajelor din Complexul Studenţesc în care se desfăşoară activităţi comerciale. „E total ilegal”, susţine viceprimarul Traian Stoia. Edilul a identificat 18 pe care este hotărât să le desfiinţeze pentru că sunt autorizate ca şi garaje, dar nu-şi lasă nimeni maşina în ele, şi încă două care funcţionează ca şi garaje, dar... fără să fie autorizate.
Garajele din Complexul Studenţesc, care nu au mai adăpostit nicio maşină de zeci de ani, fiind folosite de firme care oferă servicii de copiere sau de telefonie mobilă, au intrat în vizorul Primăriei Timişoara. Viceprimarul Traian Stoia susţine că nu este normal ca proprietarii acestor spaţii să plătească sume infime către municipalitate şi cere amendarea lor de către poliţiştii locali.
Consilierii locali au aprobat, marţi, un proiect de hotărâre ce prevede declararea de interes public a terenului pe care sunt ridicate cele 24 de garaje din Parcul Brătianu. În zonă, Primăria Timişoara doreşte să construiască o parcare supraterană, însă se loveşte de refuzul proprietarilor acestor garaje, care nu vor să le demoleze. În aceeaşi situaţie se află şi mai multe garaje din cartierul Soarelui, care vor fi dărâmate pentru ca primăria să amenajeze zona.
Ştiri din Timiș
Educația a fost, în ultimele decenii, unul dintre principalele motoare ale schimbării sociale și economice în România. Pentru femei, tranziția postcomunistă a însemnat o recuperare accelerată a decalajelor față de Occident. Cu toate acestea, cele mai recente date publicate de Eurostat scot la iveală un paradox îngrijorător: după un progres spectaculos, noua generație pare să fi pierdut ritmul.
Ştiri din Timiș
Pentru prima dată, comunitatea din Timișoara este invitată să descopere farmecul uneia dintre cele mai importante sărbători din Sri Lanka. Anul Nou singalez va fi celebrat în luna aprilie printr-un eveniment dedicat tradițiilor, gastronomiei și spiritului comunitar.
Mapamond
Legendarul actor de la Hollywood Chuck Norris a murit la vârsta de 86 de ani. Cauza decesului nu a fost făcută publică. Cu doar o zi înainte, acesta fusese internat în spital în urma unei urgențe medicale.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat începerea lucrărilor preliminare pentru realizarea unui pasaj în zona intersecției Centurii de Sud a Timișoarei cu Drumul Boilor. Este vorba despre un proiect anunțat și pregătit încă din anul trecut, care a ajuns acum în etapa de pregătire, odată cu începerea forajelor geotehnice.
Turism
Orașul de pe Bega se pregătește să își întâmpine vizitatorii într-unul dintre cele mai spectaculoase momente ale anului. Visit Timișoara lansează a doua ediție a campaniei „Timișoara înflorită Timișoara in Bloom”, o invitație adresată turiștilor din România, Serbia și Ungaria de a descoperi orașul în plin sezon al înfloririlor.
Eveniment
810.000 de euro este prejudiciul unui furt de proporții descoperit în Carani, comuna Orțișoara, județul Timiș, unde zeci de tone de conductor de cupru au dispărut din curtea unei firme.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Proiectul Hail Mary”, o ecranizare SF în care îl vedem pe Ryan Gosling în rolul unui astronaut care se trezește singur în spațiu, fără memorie, și descoperă că de el depinde soarta întregii omeniri.
Ştiri din Timiș
Timișoara își întărește rolul de hub cultural regional prin deschiderea celui mai nou centru de artă imersivă din sud-estul Europei: MINA – Museum of Immersive New Art, care revine în Iulius Town cu un spațiu permanent, după ce a funcționat anterior sub forma conceptului temporar MINA Pop-Up.