Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, este mândru că aproape 80 de persoane au răspuns pozitiv la sondajul lansat de el pe Facebook şi doresc să facă parte sau chiar să fie lideri ai galeriei ACS Poli Timişoara.
Nicolae Robu crede total în noul proiect al ACS Poli. El nu e dezamăgit de egalul cu UTA, cheamă lumea la stadion şi face recrutări pentru o nouă galerie. Pe Facebook! Deocamdată nu pare să aibă succes, cei chestionaţi au răspuns cu NU la propunerea edilului în cea mai mare măsură
Timişoara este mai bogată cu o galerie de artă, aflată chiar în centrul urbei, între Operă şi Catedrală. Expoziţia inaugurală o are autoare pe distinsa pictoriţă şi graficiană Daniela Orăviţanu.
Rugbiştii timişoreni vor primi câteva zile libere după derbiul pierdut duminică la Baia Mare. Nu înainte însă de a le face împreună cu antrenorul Chester Williams galerie baschetbaliştilor în primul meci al marii finale a campionatului, miercuri seara, în sala Constantin Jude.
Patronul celor de la Poli Timişoara s-a bucurat de susţinere continuă din partea suporterilor timişoreni, indiferent de problemele în care echipa a fost implicată. Dar ieşirile tot mai dese şi mai „colorate” ale principalului acţionar nu mai sunt pe placul ultraşilor. Acuzele continue aduse diferitor jucători de la echipă, scandalurile de pe la televizor, toate acestea se pare că au ajuns să enerveze fanii.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Ştiri din Timiș
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
2
Ştiri din Timiș
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Sănătate
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
1
Capitală Culturală
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.