În Tomești, există un singur medic de familie. Este o adevărată provocare pentru locuitorii din zonă să ajungă la un medic specialist, iar mulți își neglijează sănătatea. Proiectul „Sănătate la un click distanță” al Fundației Filantropia Timișoara, a ajuns în luna august și în satul Tomești, fiind oferite consultații medicale de specialitate gratuite.
Peste 20 de persoane cu scleroză multiplă au beneficiat de ședințe de consiliere și de kinetoterapie
Peste 20 de persoane diagnosticate cu scleroză multiplă (SM) s-au bucurat de consiliere psihologică și de ședințe de kinetoterapie în cadrul proiectului „Centrul Solidaritatea”. Pe lângă tratamentul medicamentos, cu ajutorul acestor acțiuni cresc șansele de recuperare medicală și de integrare socială a persoanelor afectate.
Administraţia Naţională a Peniteniciarelor în parteneriat cu Fundaţia Filantropia Timişoara şi Patriarhia Română derulează un proiect care are ca scop reintegrarea în societate a persoanelor aflate în detenţie. Unul dintre scopurile finale ale proiectului îl reprezintă deschiderea unei brutării la Timişoara şi la Craiova în care să angajeze foşti deţinuţi.
Eveniment
Un tânăr a fost descoperit mort în apartamentul său, în zona Fabric din Timișoara, după ce apropiații i-au anunțat pe oamenii legii că de câteva zile nu au reușit să mai dea de acesta.
România
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, potrivit AGERPRES.
Ştiri din Timiș
Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan transmite mesajul său de Paști către credincioși.
Turism
Deși este unul dintre cele mai vechi locuri în care au trăit oamenii, Insula Paștelui a rămas, istoric vorbind, și unul dintre cele mai izolate. Cel puțin față de civilizația vestică, fiind descoperit de europeni de abia în secolul XVIII. Deși cunoscut în cultura populară pentru statuile fețelor umane gigant, insula reprezintă mult mai mult de atât. Chiar și arhicunoscutele statui au o valoare mai mare decât cea pur estetică.
1
Ştiri din Timiș
Mii de timișoreni, de la mic la mare, au decis să meargă la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din centrul orașului.
8
Azi în Timișoara
Duminică puteți să vă bucurați de o plimbare în centrul Timișoarei sau de un recital de pian.
Ştiri din Timiș
Zeci de mii de credincioși din tot județul vor primi în această noapte Lumină Sfântă din Mormântul Domnului de la Ierusalim. Cu un avion special de la București, unde a ajuns inițial, Lumina Sfântă a sosit apoi sâmbătă seara pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara.
15