Investesc în casele lor şi beneficiază de scutire de impozit! Timişorenii care efectuează anumite lucrări la imobile pot beneficia de scutire la plata impozitului datorat în 2010 pentru locuinţa de domiciliu.
Rata anuală a inflaţiei a urcat în decembrie la 4,74%, după ce preţurile de consum au crescut cu 0,32% faţă de noiembrie, în ton cu aşteptările analiştilor, arată datele publicate, marţi, de Statistică, banca centrală ratându-şi ţinta pentru al treilea an la rând.
Odată cu finalizarea lucrărilor la drumul Timişoara-Lugoj, Consiliul Judeţean Timiş doreşte să reabiliteze şi drumul Buziaş-Lugoj. Licitaţia pentru refacerea acestuia va avea loc la finele lunii noiembrie, pentru lucrări fiind alocate 61,5 milioane de lei.
Primarul Gheorghe Ciuhandu acuză Guvernul Boc de „acte de corupţie”, după ce a adoptat o hotărâre privind compensarea costurilor de producţie la energia termică şi a alocat bani pentru mai mulţi operatori din ţară, dar nu şi pentru societatea Colterm Timişoara. Ciuhandu spune că Timişoara a fost nedreptăţită pentru că nu este condusă de un primar PD-L.
România riscă să piardă definitiv 169 milioane de euro fonduri PHARE, existând riscul ca şi alte 745 milioane pentru proiecte de infrastructură (ISPA) să fie pierdute, dacă nu sunt trimise cereri de rambursare până anul viitor, se arată în raportul special pe fonduri al CE.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole și proiecții, dar și la petreceri.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.
Turism
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria.
1