Două tinere au fost prinse în flagrant de jandarmi în timp ce se prostituau la periferia Timișoarei. Cele două tinere s-au ales cu dosar penal pentru prostituție, fiind prinse chiar în momentul în care încasau bani de la bărbații cu care întreținuseră raporturi sexuale.
Un bărbat de 32 de ani, din Giroc a fost prins în flagrant, vineri seara, imediat după ce a spart autoturism din care a furat o geantă cu un laptop. Suspectul a fost reținut și prezentat instanței care a decis arestarea sa pentru 29 de zile.
Flagrant la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, vineri dimineața. Un profesor a fost prins cu mâța în sac: a primit bani de la un student pentru a-l trece un examen. Profesorul a fost reținut pentru audieri.
Polițiștii de la Brigada de Combaterie Criminalității Organizate au prins în flagrant, vineri dimineața, doi traficanți de droguri, chiar în timpul unei tranzacții. Cele 230 de grame de canabis au fost confiscate, iar cei doi bărbați au fost arestați preventiv pentru 20 de zile, fiind acuzați de trafic de droguri de risc.
Un jandarm de la gruparea mobilă din Timișoara a fost prins în flagrant, vineri seara, în timp ce jefuia, împreună cu un prieten, trei pakistanezi, cazați la o pensiune din Timișoara. Cei doi tâlhari au fost ridicați și duși la sediul Poliției Timiș pentru audieri.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune noi regulamente pentru bazele sportive preluate de SCM, care stabilesc reguli clare de utilizare, acces și programare. Se anunță rezervări online, priorități pentru comunitate și, în unele cazuri, acces gratuit pentru timișoreni.
România
Președintele AUR, George Simion, a fost premiat în Statele Unite de organizația conservatoare Republicans for National Renewal, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Trump Kennedy Art Center, pentru activitatea sa politică. Distincția reflectă aprecierea acordată de partea americană implicării sale și rolului Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, considerat „un actor pro-transatlantic".
Mapamond
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a avertizat miercuri Iranul că va reacționa cu o forță „masivă” în eventualitatea unei tentative de asasinat împotriva sa, informează agenția DPA, citată de Agerpres.
Ştiri din Timiș
Lucrările pe sectorul lipsă al autostrăzii A1 Margina – Holdea au ajuns la un stadiu de execuție de 52%, anunță DRDP Timișoara. Intervențiile se concentrează pe realizarea tunelurilor, unde se lucrează simultan în subteran și prin metoda cut & cover, cu peste 550 de muncitori mobilizați pe șantier.
Mapamond
Romania Sotheby’s International Realty a lansat raportul Luxury Outlook 2026, care arată că segmentul rezidențial de lux conduce piața imobiliară a anului. Conform acestuia, tendința care va defini piața imobiliară este „avantajul primului venit”. Cererea pentru locuințe de milioane este în creștere, iar oferta o urmează. Ce vor bogații? Nu doar terenuri de golf și pârtii de schi lângă casă, ci locuințe cu securitate inteligentă și cu camere de panică.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță prima acțiune din 2026 de eliminare a cablurilor aeriene amplasate ilegal. Intervențiile vor începe săptămâna viitoare, în zona Modern, pe tronsonul Calea Dorobanților – Calea Lugojului, unde există deja infrastructură subterană pentru relocarea rețelelor.
1
Sănătate
Gripa face parte din categoria bolilor virale respiratorii și poate evolua de la forme ușoare până la forme severe, cu risc vital, dacă tratamentul nu este instituit la timp, avertizează specialiștii Spitalului Clinic CF Timișoara.
Ştiri sportive
Belgradul a găzduit o competiție internațională de atletism indoor cu 232 de sportivi din opt țări. Luca Zanfir, atlet dublu legitimat la LPS Banatul Timișoara și CSM Lugoj, s-a remarcat prin evoluții excelente, câștigând aurul la U20 în probele de 60 m (cu record personal de 7 secunde) și 200 m, obținând totodată locul IV la seniori la 60 m și locul III la 200 m.