Situație incredibilă la Timișoara! Flacăra Eternă din Cimitirul Eroilor, care arde în memoria eroilor Revoluției din Decembrie 1989, s-a stins pentru că primăria nu ar fi plătit factura la gaz. Se pare că instalația nu avea nici revizia făcută, de doi ani. În orice caz, primăria nu mai are control asupra cimitirelor, anunță Robu.
Ştiri din Timiș
Reabilitarea drumului județean 691 se apropie de final. Firma Strabag, care a câștigat licitația, mai are unele lucrări de executat.
Capitală Culturală
De Ziua Europei, joi, pe 9 mai, în Piața Victoriei din Timișoara va avea loc un concert, unde sunt așteptați soliștii români Nico, Cezar Ouatu și artista britanică Sonique.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Bucătăriile în stil american se număra printre preferinţele proprietarilor de apartamente şi casa deoarece au câteva avantaje imbatabile. Au un aspect estetic plăcut, pun accentul pe spaţiu de lucru şi depozitare eficienta, iar bonus, se pot implementa indiferent de mărimea încăperii.
Mapamond
Statele Unite și mau multe state europene au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, potrivit AGEPRES.
Utile
Marți, 7 mai, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri și semnalizări rutiere.
Dialoguri Sănătoase
Sindromul Hoffa este o problemă care afectează tamponul de țesut gras care se află sub rotulă (grăsimea de sub rotulă) și provoacă durere în partea din față a genunchiului. Tamponul de grăsime acționează ca o pernă de protecție, separând rotula de oasele tibiei și coapsei.
Azi în Timișoara
Marți, 7 mai, puteți merge la un concert, la expoziții, meciuri sau la petreceri în oraș.
România
Conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 6 - 19 mai, vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, inclusiv în Banat. Însă de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius.