Patronii timişeni renunţă de bună voie la activitatea economică. Situaţia dificilă face ca numărul de investitori care decid, fie să-şi suspende activitatea, fie pur şi simplu să-şi închidă business-ul, să crească simţitor.
Primii 100 de contribuabili persoane juridice din Timişoara au fost invitaţi, miercuri, la o întâlnire cu Executivul Primăriei. Marii contribuabili ai Timişoarei vor sta faţă în faţă cu primarul, cei doi viceprimari şi directorii municipalităţii şi vor avea ocazia să-şi spună nemulţumirile în relaţia cu autorităţile locale şi să primească explicaţii.
Schimbare de situaţie în domeniul forţei de muncă, în Timiş. După ce ani de zile a fost campionul Europei la numărul scăzut de şomeri, judeţul Timişul se apropie, cu paşi repezi, spre pragul psihologic de 3% rată a şomajului.
Câteva sute de timişeni au luat parte la o nouă ediţie a Crosului Firmelor. Evenimentul, organizat de Atletic Club Maraton Timişoara, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi a Camerei de Comerţ Timişoara, îşi propune în fiecare an să aducă laolaltă angajaţii firmelor din judeţ, să susţină spiuritul de echipă şi mişcarea în aer liber.
Deşi încă la cote scăzute, şomajul timişean creşte continuu în acest luni. Mai mult de 1.700 de angajaţi din judeţ vor lua drumul oficiilor de plasare a forţei de muncă în perioada viitoare. Datele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Timiş arată că 22 de firme vor renunţa la o parte din personalul angajat.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 20 iunie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă, 20 iunie, continuă Flight Festival la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți participa la un tur al Elisabetinului, să mergeți la teatru sau la film.

Ştiri din Timiș

USR îl reconfirmă pe Fritz la șefia partidului, în ciuda deciziei ÎCCJ. „PSD încearcă să inducă în eroare opinia publică”
Deși a fost confirmat definitiv în conflict de interese de către ÎCCJ, Dominic Fritz a primit susținerea unanimă a conducerii USR pentru a rămâne președintele partidului. Formațiunea respinge solicitările PSD și anunță că Fritz va merge la CEDO. 5

Capitală Culturală

Stradivarius, Brâncuși și Muzele! Violonistul Alexandru Tomescu revine la Timișoara, în a XIX-a ediție a turneului său internațional
Turneul Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a, ajunge la Timișoara. În 22 iunie 2026, de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara aveți întâlnire cu vioara Stradivarius Elder-Voicu și cu un trio excepțional de muzicieni, într-un program fascinant.

Ştiri din Timiș

Lumina care schimbă felul în care respiri într-o cameră
ADVERTORIAL. Dormitorul tău spune mai multe despre tine decât crezi, iar primul lucru pe care îl observi când intri este lumina.  

Ştiri din Timiș

„Trebuie să plece!”. PSD îi cere conducerii USR să îi retragă sprijinul „condamnatului Dominic Fritz”
PSD cere USR să-i retragă sprijinul politic lui Dominic Fritz și să-l suspende din toate funcțiile de partid, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv raportul ANI privind conflictul de interese. PSD solicită și prefectului de Timiș să aplice fără întârziere prevederile legale. 11

România

Se modernizează Serviciul de Urgență 112: apeluri video, mesaje în timp real și funcții AI
Serviciul 112 va fi modernizat cu apeluri video, mesaje în timp real și funcții bazate pe inteligență artificială, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a reduce timpul de intervenție în situații de urgență.

Mapamond

Rusia se declară deschisă dialogului cu UE, dar avertizează: „Nu acceptăm ultimatumuri”
Rusia s-a declarat deschisă dialogului cu UE, dar a transmis că nu va accepta ultimatumuri, pe fondul unor semnale privind reluarea contactelor diplomatice dintre Moscova și Bruxelles. 2

România

Nicușor Dan, nouă deplasare externă. Destinația: Istanbul
Președintele Nicușor Dan participă sâmbătă, la Istanbul, la ceremonia de intrare în serviciul Forțelor Navale Române a corvetei „Contraamiral August Roman”, construită în Turcia și achiziționată de MApN pentru 223 de milioane de euro. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici