Pe Bega au plutit, duminică seara, oi și bucăți de cașcaval, ambarcațiuni alegorice, statui, păsări și steaguri. O cerere -surpriză în căsătorie, apariția unei farfurii zburătoare și ploaia de artificii au fost momentele culminante ale concertului dedicat Zilei Europei de Filarmonica Banatul, eveniment la care au asistat mii de spectatori.
Cu adevărat Imperial a fost concertul care a reunit pe scena Filarmonicii Banatul doi fenomenali artişti: pianistul Dan Grigore şi dirijorul Misha Katz. A fost nevoie de multe rânduri de scaune suplimentare în sala Capitol şi de două biss-uri după concertul 5 de Beethoven pentru a satisface ardoarea sutelor de melomani prezenţi la cel mai spectaculos eveniment al Festivalului Timişoara Muzicală 2013 de până acum.
Pentru a evada din România comunistă, Anton Braun şi-a făcut, în mare secret, un costum de scafandru şi s-a antrenat înotând, nopţile, în Bega. După 36 de ani, ilustrul constructor de flaute revine pentru prima dată în urbea natală, pentru a fi prezent la vernisajul expoziţiei despre familia sa, care a marcat istoria urbei, şi la deschiderea festivalului Timişoara Muzicală. Misha Katz, Dan Grigore, muzică rusească, tobe şi săbii japoneze, un concert coreean şi un recital american sunt câteva dintre atuurile ediţiei 2013.
În seara de 8 martie, pentru Beethoven s-a stat la coadă în faţa sălii Capitol, iar Filarmonica din Timişoara şi-a întâmpinat spectatoarele cu garoafe. Partea a doua a concertului vocal-simfonic dirijat de maestrul Gheorghe Costin a evocat-o pe Fecioara Maria.
Filarmonica Banatul îşi invită publicul la un nou eveniment din seria celor realizate în colaborare cu Asociaţia Culturală România-Korea, astă-seară, 1 martie, de la ora 19, în Sala Capitol.
Ştiri din Timiș
Transportul public din Timișoara va circula după un program și trasee modificate sâmbătă, când centrul orașului găzduiește evenimentele „Străzi pentru comunitate”. STPT deviază mai multe linii, inclusiv vaporașele vor fi suspendate temporar pe un sector al Begăi.
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu contestă rapid desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier și îl acuză că nu apără interesele României. Liderul PSD spune că partidul va decide luni dacă va vota viitorul guvern.
Ştiri din Timiș
Nicușor Dan îl indică pe Siegfried Mureșan drept prima sa opțiune pentru funcția de premier, după consultările de joi de la Cotroceni. Europarlamentarul a cerut însă timp de gândire, astfel că decretul de desemnare nu a fost încă publicat. UPDATE. Mureșan a avut nevoie de doar 5 minute de gândire
Eveniment
Un bărbat de 51 de ani a fost prins de polițiști, în noaptea de 17 septembrie, în timp ce conducea prin Ianova fără permis, fără plăcuțe de înmatriculare și după ce consumase alcool. Aparatul alcooltest a indicat 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările au arătat că nu era la prima abatere.
România
Escrocii își schimbă metodele, iar telefonul a devenit una dintre principalele arme folosite pentru a-i păcăli pe români. În prima jumătate a anului 2026, 42% dintre incidentele de fraudă raportate către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) au fost de tip „vishing” – înșelătorii realizate prin apeluri telefonice.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Lucrul cu motocoasa presupune mai mult decât alegerea unui utilaj suficient de puternic pentru vegetația pe care vrei să o tai. Greutatea echipamentului, modul în care aceasta este distribuită pe corp și libertatea de mișcare pot influența considerabil confortul în timpul utilizării, mai ales atunci când lucrezi pe suprafețe mari sau pentru perioade îndelungate. Un ham pentru motocoasă nu este doar un accesoriu care susține utilajul, ci o componentă importantă pentru echilibru, stabilitate și reducerea presiunii exercitate asupra brațelor și spatelui.
Eveniment
Un bărbat de 23 de ani este cercetat de DIICOT și de polițiștii BCCO Timișoara pentru pornografie infantilă.
1
Ştiri din Timiș
CJ Timiș a lansat licitația pentru modernizarea DJ 595D, drumul de peste 12 kilometri dintre Moșnița Veche, Urseni și Giroc. Investiția de până la 144 de milioane de lei include 10 sensuri giratorii, piste de biciclete, trotuare și un nou punct de legătură cu Centura de Sud.