Scandal înaintea partidei de campionat dintre FC Vaslui şi Politehnica Timişoara. Delegarea arbitrului Alexandru Deaconu la acest meci a inflamat la maximum spiritele patronilor celor două echipe. Marian Iancu anunţă că nu bagă echipa pe teren în acest meci, iar Porumboiu se declară fericit că va câştiga trei puncte fără efort.
Un timişorean în vârstă de 29 de ani s-a ales cu un dosar penal pentru că, băut fiind, a jignit poliţiştii comunitari, după care i-a tras un pumn în faţă unui jandarm care a încercat să îl calmeze la meciul de la sfârşitul săptămânii trecute dintre FC Timişoara şi FC Vaslui.
Viorel Hizo, antrenorul celor de la FC Vaslui, a fost extrem de nervos la finalul meciului pierdut de formaţia sa împotriva lui Poli Timişoara. Starea sa nu justifică sub nici o formă comportamentul, cel puţin lipsit de tact dacă nu de bun simţ, pe care l-a manifestat faţă de adversar.
Poli a reuşit să aducă bucuria în rândul fanilor alb-violeţi. După un meci frumos, dar şi extrem de tensionat, formaţia lui Cosmin Contra şi-a asigurat toate cele trei puncte puse în joc în disputa cu FC Vaslui.
Poli Timişoara va avea de susţinut un meci extrem de greu sâmbătă, pe Stadionul „Dan Păltinişanu”, în compania celor de la FC Vaslui. Coborât cu picioarele pe pământ după partidele dificile cu Târgu Mureş, cu Voinţa Sibiu şi cea din etapa trecută, terminată la egalitate la Braşov, Cosmin Contra a admis că echipa sa pleacă în disputa din etapa a 14-a a Ligii I cu şansa a doua.
Mapamond
Parlamentul Franței a adoptat o lege care interzice copiilor cu vârsta sub 15 ani să își creeze sau să dețină conturi pe rețelele sociale, precum TikTok, Instagram sau Snapchat. Dacă legea va trece și de controlul constituțional, Franța va deveni primul stat din Uniunea Europeană care introduce o astfel de interdicție, relatează The Guardian.
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că administrația județeană așteaptă de aproape o lună un răspuns din partea Primăriei Timișoara privind terenul pe care dorește să construiască o parcare în apropierea Spitalului Județean și a viitorului stadion. În schimb, primăria afirmă că răspunsul oficial este redactat și urmează să fie transmis.
Ştiri din Timiș
Traficul intens din sezonul estival aduce nu doar aglomerație pe drumurile naționale și autostrăzi, ci și o problemă tot mai vizibilă: cantitățile mari de deșeuri abandonate în parcări.
Ştiri din Timiș
Când vorbesc despre mersul pe jos, românii se gândesc aproape exclusiv la sănătatea fizică. La kilograme în minus. La inimă. La condiția fizică. Foarte puțini îl asociază, însă, cu ceea ce pare să lipsească tot mai mult din viața de zi cu zi: liniște, claritate mentală, echilibru emoțional și capacitatea de a gestiona stresul.
Ştiri din Timiș
Decizia de închidere temporară a pistei Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, în perioada 2–22 noiembrie 2026, a stârnit un schimb dur de acuzații între senatorul USR de Timiș, Sorin Șipoș, și conducerea bazei aeriene. Motivul este că la începutul lunii noiembrie va avea loc prima ediție a Timișoara Forum for European Values, un eveniment organizat de Primăria Timișoara și Ministerul Afacerilor Externe, care își propune să aducă anual la aceeași masă lideri politici, diplomați, experți și reprezentanți ai societății civile din întreaga Europă.
12
Ştiri din Timiș
Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru construirea unei noi hale de mentenanță destinată tramvaielor, investiție care va completa procesul de modernizare a transportului public din Timișoara. Noua facilitate va fi amenajată la depoul de pe bulevardul Dâmbovița și va permite întreținerea simultană a unui număr mai mare de tramvaie din noua flotă.
1
Ştiri din Timiș
Puțini știu că una dintre cele mai cunoscute figuri din istoria criminalității americane are o legătură directă cu Banatul. Ana Cumpănaș, născută la Comloșu Mare, a rămas în istorie drept „The Woman in Red” (Femeia în roșu), asociată cu capturarea și moartea celebrului gangster John Dillinger, considerat la vremea respectivă „Inamicul public numărul 1” al Statelor Unite.