Porumbei cu guler sau pene... creţe, porumbei care par a fi fără cap la prima vedere, pentru că penele Toboşarului de Buhara, aplecate în jos, acoperă ochii înaripatelor, şi găini din rasa Mătase Japoneză, albe cu puf. Sunt doar câteva din exemplarele pe care timişorenii au ocazia să le admire, în acest sfârşit de săptămână, în cadrul expoziţiei de porumbei şi păsări de curte care are loc la pavilionul Expovest de pe Calea Lugojului.
Timişorenii vor avea ocazia să admire, la sfârşitul acestei săptămâni, aproape 1.000 de porumbei şi păsări de curte, din zeci de rase, la sala Expovest de pe Calea Lugojului. La expoziţie sunt aşteptaţi şi crescători din alte oraşe ale ţării şi chiar din ţara vecină Ungaria. Vor fi prezenţi peste 100 de expozanţi.
Werner Tomasi, unul dintre cei mai importanţi constructori de flaute din Europa, fondatorul atelierului “Wiener Floetenwerkstatt” din Viena, va fi prezent la Timişoara, la cea de-a ediţie a atelierului de flaute. Filarmonica Banatul găzduieşte joi, 15 noiembrie, între orele 14.00-19.00, la Capitol, a doua ediţie a Expoziţiei de Flaute a atelierului “Wiener Floetenwerkstatt” din Viena. Vor fi expuse modele de flaute pentru elevi, studenţi şi profesionisti ale unor constructori de prestigiu, precum Tomasi, Yamaha, Pearl, Altus, Sankyo, Muramatsu.
`De profundis``este titlul expoziţiei de portrete a artistei basarabence Maria Zaporojan, la Timişoara. Designer şi fotomodel, tânăra mărturiseşte că a început „din plictiseală” se deseneze chipuri, însă pasiunea pentru portrete a cuprins-o de la prima tentativă.
Asociaţia Crescătorilor de Iepuri şi Animale de Blană Timiş organizează în perioada 9 - 11 noiembrie 2012 Expoziţia de iepuri şi păsări de rasă Recaș 2012, ediția I. Evenimentul va avea loc în localitatea Recaș, în incinta sălii de sport a orașului.
Eveniment
Un incendiu de vegetație a izbucnit în apropiere de Satchinez. Pompierii au intervenit, iar fumul, purtat de vânt, a ajuns până la Timișoara. UPDATE. Fermierii, sprijin pentru pompieri în lupta cu incendiul UPDATE 2. Flăcările s-au extins pe 80 de hectare
Eveniment
Un ansamblu de vehicule înmatriculat în Timiș a fost implicat într-un accident mortal pe DN6, la Vălișoara. Două femei au murit, iar un șofer a fost rănit. În autoutilitara implicată se aflau 10 câini, dintre care 7 au murit.
4
Capitală Culturală
Tinerii pasionați de muzică populară sunt invitați să se înscrie la cea de-a treia ediție a Festivalului-concurs de interpretare vocală și instrumentală „Luca Novac”, eveniment dedicat memoriei marelui taragotist bănățean. Înscrierile au început joi, 24 septembrie, și se încheie în 5 octombrie.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Cei care își caută o locuință nouă în Timișoara, fie pentru cumpărare, fie pentru închiriere pe termen lung, au o ocazie bună la finalul acestei săptămâni. Ansamblul rezidențial Nord One Torontal organizează sâmbătă, 26 septembrie, între orele 10:00 și 16:00, evenimentul Open Doors.
Mapamond
Un avion militar de antrenament Hawk T2 al RAF s-a prăbușit miercuri în apropiere de Pencarnisiog, în Țara Galilor, la scurt timp după decolare. Cei doi piloți s-au catapultat și au suferit răni minore. Aeronava a luat foc după impact, fără ca alte persoane să fie rănite. RAF a suspendat temporar zborurile cu avioanele Hawk T1 și T2, iar cauza accidentului este investigată.
Ştiri din Timiș
În scopul asigurării unei informări corecte și responsabile a tuturor utilizatorilor serviciului de parcare municipală, Serviciul Public de Interes Local Pentru Administrarea Parcărilor Publice - TimPark reiterează aspecte esențiale legate de funcționarea sistemului.
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș, anunță a patra campanie trimestrială pentru predarea gratuită a deșeurilor textile, în Zona 1 Timișoara, jud. Timiș.
România
Hainele second-hand au devenit o alegere tot mai prezentă în rândul românilor. Aproape trei sferturi dintre aceștia, respectiv 74%, spun că au cumpărat haine la mâna a doua în ultimii trei ani. În același timp, peste jumătate dintre români au cumpărat și mobilier, electronice sau electrocasnice second-hand, potrivit unui studiu realizat în aprilie 2026.
5