Napoleon Tiron, unul dintre cei mai importanţi şi extravaganţi sculptori ai ţării, va fi prezent prima dată cu un solo show la Timişoara, la Galeria Calina. Vernisajul expoziţiei sale se va desfăşura luni, 3 decembrie 2012, între orele 18 şi 20 la în spaţiul de artă contemporană de pe strada Mărăşeşti nr. 1-3.
Materiale de construcţii, mobilă, autoturisme, utilaje şi accesorii de grădinărit, confecţii, calculatoare şi componente IT, produse alimentare şi multe altele vor fi expuse spre vânzare, la sfârşitul acestei săptămâni, în cadrul evenimentului Expo Lugoj 2012.
Injecţiile, perfuziile, operaţiile nu sunt singura formă de tratament a cancerului. Doamnele din cadrul Grupului de suport Violeta al persoanelor diagnosticate cu cancer la sân vor prezenta timişorenilor culori care vindecă. Marţi, 4 decembrie, ora 18, la CRAFT.
Un eveniment programat la Timişoara şi dedicat iubitorilor sporturilor de iarnă le propune acestora să-şi schimbe schiurile vechi cu altele noi. Desigur, vor plăti şi o diferenţă. Acţiunea mai include diferite seminarii dedicate supravieţuirii pe munte în caz de accident sau despre întreţinerea corespunzătoare a schiurilor.
Filarmonica Banatul anunţă organizarea unei importante expoziţii de instrumente muzicale ale cunoscutei firme japoneze Yamaha, la Timişoara.
Eveniment
Un incendiu de vegetație a izbucnit în apropiere de Satchinez. Pompierii au intervenit, iar fumul, purtat de vânt, a ajuns până la Timișoara. UPDATE. Fermierii, sprijin pentru pompieri în lupta cu incendiul
Eveniment
Un ansamblu de vehicule înmatriculat în Timiș a fost implicat într-un accident mortal pe DN6, la Vălișoara. Două femei au murit, iar un șofer a fost rănit. În autoutilitara implicată se aflau 10 câini, dintre care 7 au murit.
2
Capitală Culturală
Tinerii pasionați de muzică populară sunt invitați să se înscrie la cea de-a treia ediție a Festivalului-concurs de interpretare vocală și instrumentală „Luca Novac”, eveniment dedicat memoriei marelui taragotist bănățean. Înscrierile au început joi, 24 septembrie, și se încheie în 5 octombrie.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Cei care își caută o locuință nouă în Timișoara, fie pentru cumpărare, fie pentru închiriere pe termen lung, au o ocazie bună la finalul acestei săptămâni. Ansamblul rezidențial Nord One Torontal organizează sâmbătă, 26 septembrie, între orele 10:00 și 16:00, evenimentul Open Doors.
Mapamond
Un avion militar de antrenament Hawk T2 al RAF s-a prăbușit miercuri în apropiere de Pencarnisiog, în Țara Galilor, la scurt timp după decolare. Cei doi piloți s-au catapultat și au suferit răni minore. Aeronava a luat foc după impact, fără ca alte persoane să fie rănite. RAF a suspendat temporar zborurile cu avioanele Hawk T1 și T2, iar cauza accidentului este investigată.
Ştiri din Timiș
În scopul asigurării unei informări corecte și responsabile a tuturor utilizatorilor serviciului de parcare municipală, Serviciul Public de Interes Local Pentru Administrarea Parcărilor Publice - TimPark reiterează aspecte esențiale legate de funcționarea sistemului.
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș, anunță a patra campanie trimestrială pentru predarea gratuită a deșeurilor textile, în Zona 1 Timișoara, jud. Timiș.
România
Hainele second-hand au devenit o alegere tot mai prezentă în rândul românilor. Aproape trei sferturi dintre aceștia, respectiv 74%, spun că au cumpărat haine la mâna a doua în ultimii trei ani. În același timp, peste jumătate dintre români au cumpărat și mobilier, electronice sau electrocasnice second-hand, potrivit unui studiu realizat în aprilie 2026.
5