152 de candidaţi din Timiş s-au înscris să susţină examenul de definitivat. Aceştia au avut parte însă de o surpriză neplăcută. Subiectele elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare au fost greşite.
Una dintre probele care le-a creat absolvenţilor de liceu anul trecut foarte mari probleme, cea la matematică, are loc miercuri. Peste 4700 de elevi din Timiş s-au înscris să susţină examenul la matematică, în vreme ce mai mult de 1200 de candidaţi s-au înscris să susţină proba la istorie.
Elevii din Timiş nu s-au speriat nici de supraveghetori şi nici de camerele web montate în sălile de examen şi au încercat şi în acest an să copieze la bacalaureat. Şase dintre ei au fost prinşi la proba de luni şi au fost eliminaţi din examen. Ei nu vor mai putea susţine examenul de bacalaureat în următoarele două sesiuni.
Emoţii mari pentru absolvenţii Facultăţii de Muzică a Universităţii de Vest, care şi-au susţinut, în acest sfârşit de săptămână, examenul de licenţă cu opereta Silvia. Nici pentru comisia de absolvenţă nu a fost o misiune uşoară, deşi foartă plăcută, căci nu în fiecare zi dai note unui prinţ, unui baron, unui arhiduce sau fetelor de la cabaret...
Emoţii mari pentru absolvenţii claselor a XII-a. Luni, au început primele probe scrise ale examenului de bacalaureat. În Timiş peste 6000 de elevi s-au înscris pentru a susţine examenul de bacalaureat.
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.
Turism
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a treia serie a cursului gratuit de Marketing Digital, organizat în cadrul proiectului ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale pentru dezvoltare sustenabilă în Regiunea Vest și Regiunea Sud-Est.
Ştiri din Timiș
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș s-a clasat pe locul al treilea la nivel național anul trecut, în ceea ce privește numărul persoanelor încadrate în muncă, cu 6.134 de persoane angajate, potrivit datelor oficiale. Pe primele două poziții se situează București, cu 15.135 de persoane, și Iași, care a depășit Timișul cu doar 244 de persoane.