Zece eleve vor beneficia de o bursă anuală de 1.200 de lei în urma unei campanii pornită la Timişoara. Este vorba despre acţiunea „Alerg pentru o Cauză” - o alergare de tip ștafetă pe distanța de 200 de kilometri, între Timișoara și Beiuș, la care au participat membri ai clubului timișorean Alergotura, dar și persoane care practică joggingul ocazional.
Judecătoria Timişoara a emis mandate de arestare pe numele a două dintre cele trei eleve suspectate de comiterea tâlhăriei de la finele săptămânii trecute, când tinerele au pătruns într-o locuință de pe strada Vasile Lucaciu după ce i-au dat în cap proprietarei cu o piatră și i-au furat bijuteriile din aur.
Trei timișorence, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, au fost reținute pentru 24 de ore și urmează ca în cursul zilei de marți să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara cu propunere de arestare preventivă pentru tâlhărie. Cele trei au intrat într-o locuință situată pe strada Vasile Lucaciu după ce au lovit proprietara cu o piatră în cap, iar apoi i-au furat toate bijuteriile, în valoare de 10.000 de euro. O parte din prejudiciu a fost recuperat.
Nu fac parte din nici o etnie care îşi căsătoreşte fetele la 14 ani. Sunt eleve la gimnaziu sau liceu, în judeţ sau în oraş, şi au născut anul trecut în maternităţile timişorene. 20 de fete, cu vârste începând de la 15 ani, au devenit mame prea devreme.
Pregătirile pentru Balul Liceelor din Timisoara au intrat în linie dreaptă! În aceste zile, organizatorii fac ultimele retuşuri pentru ca evenimentul, care va avea loc la sfârşitul săptămânii, să fie unul de excepţie.
Azi în Timișoara
Luni, 13 mai, puteți merge la un recital de vioară, la un spectacol de teatru sau la o seară de karaoke pentru începători.
Ştiri din Timiș
În comuna arădeană Secusigiu, aflată foarte aproape de județul Timiș, ziua de sâmbătă, 11 mai 2024, a fost una specială.
Sănătate
Pentru a aduce mulțumire colegilor lor din asistența medicală, spitalele din Timișoara au mulțumit public celor care s-au dedicat profesional asistenței medicale. În fiecare an, pe 12 mai, este celebrată Ziua Internațională a Asistenților Medicali, ocazie cu care se pune în lumină efortul pe care acest sector profesional îl aduce în fiecare zi în instituțiile sanitare și nu numai.
Turism
Capitala Finlandei, Helsinki, se poate mândri cu o rețea de tuneluri subterane cu o lungime de 200 de kilometri. Aceasta conține peste 400 de unități propriu-zise, majoritatea inițial gândite ca buncăre, dar care ulterior și-au schimbat utilizarea. Acestea ar putea, lejer, găzdui întreaga populației a orașului. Spre deosebire de alte „orașe subterane”, Helsingfors underjordiska sau Helsingin maanalainen, după cum numesc localnicii complexul, este încă în dezvoltare.
3
România
Pe 12 mai este sărbătorită Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea 102/2015.
Mapamond
Nemo a câştigat duminică Eurovisionul pentru Elveţia cu „The Code", un cântec foarte personal despre a fi non-binar, fiind un premiu care încheie o competiţie marcată de controverse, în special cu privire la participarea Israelului. Competiţia de anul acesta nu a fost însă lipsită de momente tensionate. Concurentul Ţărilor de Jos a fost descalificat înainte de marea finală și au avut loc manifestaţii pro-palestiniene. România nu a participat anul acesta la Eurovision.
3
Azi în Timișoara
Duminică, 12 mai, puteți merge la un eveniment chinologic, la spectacole de teatru, proiecții de film sau la expoziții. Continuă Harababura Vinyl Fair.
Ştiri din Timiș
„Parada Florilor”, o reprezentație de artă stradală inspirată de spectacolele cu statui vivante, a avut loc sâmbătă seara în Piața Unirii din Timișoara. Spectacolul a fost realizat de studenții de la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara sub îndrumarea maestrului Mihai Mălaimare.