Târgul Liceelor din Timiş, care se desfăşoară miercuri la Casa Tineretului din Timişoara, a adunat mulţi elevi care vor să-şi planifice următorii paşi în carieră. Din cauza aglomerației, unei eleve i s-a făcut rău și a fost necesară intervenția unui echipaj de ambulanță.
Liza Szabo, o elevă în clasa a VIII-a de la o școală din Timișoara, a reușit să obțină locul I la faza județeană a olimpiadei la matematică. Totuși, ea nu poate merge mai departe la faza națională deoarece Inspectoratul Școlar Județean Timiș (IȘJ) nu îi recunoaște performanța. Părinții tinerei acuză reprezentanții IȘJ Timiș de abuz.
O elevă de la Liceul Pedagogic din Timișoara s-a rănit în timpul orei de sport. Mama ei susţine că o profesoară i-ar fi impus să facă un exercițiu cu care eleva nu a fost de acord.
Eveniment
Un accident mortal a avut loc în noaptea de joi, 25 februarie, între localitățile Șagu și Orțișoara, pe Autostrada A1 Timișoara - Arad, la km. 526. UPDATE. Cinci oameni la spital
Ştiri din Timiș
Primăvara începe cu tine și cu cei dragi alături, iar tradiția spune că acest anotimp frumos trebuie celebrat prin dăruirea unui mărțișor. Indiferent că alegi să oferi simboluri tradiționale sau cadouri speciale, trebuie să faci simțită prezența primăverii în casa și în sufletul celor apropiați. La început de martie, Iulius Town le răsfață pe doamne și domnișoare cu peste 1.000 de premii și le face să se simtă Young at any age!
Ştiri din Timiș
Vârstnicii și persoanele aflate în izolare primesc ajutor de la echipele mobile ale Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara. Asistenții sociali preiau liste de cumpărături, medicamente, rețete, facturi și alte solicitări. De la începutul pandemiei au fost ajutate peste 600 de persoane.
1
Eveniment
Un bărbat a fost prins sub dărâmături într-o explozie care a avut loc într-o clădire din zona Traian. 18 pompieri au fost chemați să-l salveze pe acesta, fiind ulterior predat conștient echipajului de pe ambulanță. UPDATE. 8 persoane, evacuate. Specialiștii verifică structura imobilelor
1
Mapamond
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a avertizat că țara se confruntă cu cea mai dificilă perioadă de la debutul pandemiei Covid-19, preconizând că numărul infecțiilor va crește brusc.
Ştiri din Timiș
140 de amendamente la Legea bugetului au depus parlamentarii PSD de Timiș. Cer bani pentru TM2023, pentru institutul oncologic, sala polivalentă, stadion și terminalul de plecări externe de la aeroport, dar și pentru diverse proiecte în mai multe localități din județ.
România
Sindicatul Europol a făcut public un document prin care IGPR le cere polițiștilor din teritoriu ca în fiecare zi, până la ora 23:00, să raporteze numărul de contravenții aplicate.
5