Aproape jumătate de milion de euro este plusul pe care industria Timişului a reuşit să îl adauge balanţei comerciale a judeţului după trei sfert din acest an. Ca dovadă că firmele ştiu să îşi vândă produsele la export, valoarea mărfurilor trimise la extern a fost de peste 3,2 miliarde de euro.
Clădirea în care funcţionează Consiliul Judeţean Timiş şi Instituţia Prefectului – Palatul Administrativ din Timişoara – va trece printr-un proces de eficientizare energetică. Practic, prin contorizarea inteligentă a clădirii se vor putea realiza economii la energie de până la 40 la sută.
Economia judeţului Timiş nu este dependentă de un singur operator economic spre deosebire de alte zone din România. Aici, cea mai importantă companie este, conform datelor Registrului Comerţului, Continental, aceasta deţine puţin peste 6 procente din economie, spre deosebire de alte judeţe unde un singur nume deţine lejer peste 20 de procente din economie. Succesul companiei a venit, însă, şi cu un preţ pentru timişoreni, fabrica de anvelope Continental, situată între Pădurea Verde şi Institutul de Boli Cardiovasculare, fiind ţinta protestelor timişorenilor care nu mai suportă mirosul de cauciuc.
Economia timişeană va creşte constant în următorii ani, iar maximul va fi atins în 2017. Atunci, Produsul Intern Brut va creşte în Timiş, în acel an plusul obţinut va fi de 3,4 procente. Datele sunt oferite de Comisia Naţională de Prognoză.
Timişul a terminat anul 2013 cu o balanţă comercială pozitivă. Valoarea totală a exporturilor realizate a fost de 3,761 miliarde de euro, iar cea a importurilor de 3,089 miliarde de euro.
Eveniment
Băiatul de 13 ani rănit grav în urmă cu o săptămână, după ce o poartă de fotbal a căzut peste el pe un teren din Cenad, a murit la spital. Copilul fusese transportat în stare gravă la Timișoara, după accidentul petrecut pe 14 martie.
Eveniment
O femeie de 72 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină, sâmbătă, în localitatea Coșava, pe DN 68A. Accidentul s-a produs în jurul orei 13:20, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili exact cum s-a produs incidentul.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează campania „Educația deschide uși - Paștele aduce speranță”, prin care timișorenii pot dona rechizite, cărți, materiale educaționale, produse de igienă și dulciuri pentru 50 de copii din medii vulnerabile.
Mapamond
Utilizarea intensă a rețelelor de socializare ar putea afecta negativ starea de bine a tinerilor, în special a fetelor, potrivit celui mai recent World Happiness Report, publicat cu ocazia Ziua Internațională a Fericirii, citat de Reuters și Agerpres. Același raport include și clasamentul global al fericirii, unde România a urcat o poziție față de anul trecut, într-un top care analizează peste 140 de țări.
Ştiri din Timiș
Noua bază sportivă „Vasile Deheleanu” din cartierul Mehala a fost inaugurată sâmbătă, în prezența a mii de timișoreni, iar terenurile au fost pline încă de dimineață de copii veniți la turneele organizate cu această ocazie. Evenimentele continuă pe tot parcursul weekendului, cu competiții, concursuri și meciuri demonstrative.
Ştiri din Timiș
Semnele problemelor cu inima sunt adesea ignorate, iar mulți oameni ajung la medic abia când situația devine îngrijorătoare, deși prevenția și controalele regulate pot face diferența. Despre semnele care nu trebuie ignorate, obiceiurile care afectează inima și ce înseamnă prevenția se va discuta în episodul 3 al podcastului „În Context cu Anca Pavel Bucșa”, care o are invitată pe drd. Andreea Ember, medic primar cardiolog.
Sănătate
În fiecare an, data de 21 martie marchează Ziua Mondială a Sindromului Down, o inițiativă dedicată informării și conștientizării cu privire la această afecțiune genetică. La Spitalul Municipal Timișoara, viitorii părinți pot face gratuit, printr-un program național, analize și investigații care ajută la depistarea anomaliilor cromozomiale.