Un tânăr de 20 de ani din Timișoara a ajuns la poliţie după ce a făcut scandal într-un bloc de pe strada Arh. V. Vlad din Timişoara. Acesta a venit în vizită la niște cunoștințe, iar pentru că aceştia nu i-au deschis ușa, a amenințat mai mulți locatari ai blocului cu un cuțit.
Un adolescent de 15 ani, din localitatea Teremia Mică, județul Timiș, a furat mașina concubinului mamei sale și a intrat cu ea într-un gard. Tânărul s-a ales cu dosar penal.
Un bărbat a fost prins de jandarmi la sfârşitul săptămânii trecute după ce a tăiat ilegal lemne dintr-o pădure de pe lângă localitatea Stanciova, judeţul Timiş. Acesta a fost depistat în urma unei acţiuni efectuate de Gruparea de jandarmi Mobilă Timişoara, în cooperare cu Direcţia Silvică Timiş, pe linia prevenirii şi combaterii tăierilor ilegale de arbori pe raza Ocolului Silvic Timişoara.
Tot mai multe furturi sunt înregistrate în supermarketurile din Timişoara. Jandarmii, în mod independent sau împreună cu poliţiştii timişeni, au constatat şi sancţionat peste 200 de astfel de infracţiuni de la începutul anului 2011 şi până în prezent.
Un tânăr de 16 ani din localitatea timişeană Teremia Mică este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă după ce a tăiat din greșeală degetele unui prieten care îl ajuta să taie lemne pentru foc.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.
Turism
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a treia serie a cursului gratuit de Marketing Digital, organizat în cadrul proiectului ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale pentru dezvoltare sustenabilă în Regiunea Vest și Regiunea Sud-Est.