Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Timişoara au descins, joi dimineaţa, la mai multe adrese din Caraş-Severin în încercarea de a prinde mai multe persoane suspectate că fac parte dintr-o grupare care se ocupa cu traficul şi distribuţia de droguri.
| Video captura droguri 
O grupare de falsificatori de carduri bancare a fost anihilată de Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Timişoara, dar suspecţii au fost eliberaţi apoi de procurori.
Curtea de Apel Bucureşti a respins, luni, recursul împotriva arestării făcut de patronul clinicii Sabyc, Harry Mironescu, de fiul acestuia, Yair Miron, medic rezident, şi de Cecilia Borzea, persoana care se ocupa de relaţii cu clienţii.
Operaţiune fulger în zona Modex din
Tmişoara, miercuri dimineaţă. Mai multe
maşini ale poliţiei au blocat în trafic, la
ieşirea de pe strada Lucian Blaga, un VW Passat cu
numere de Timiş. Procurorii DIICOT împreună
cu lucrătorii BCCOT şi mascaţii au
reţinut mai multe persoane acuzate de
înselăciuni imobiliare.
| 
„Sunt nevinovat! Nu sunt probe împotriva
mea! Vreau ca justiţia să facă dreptate
şi să fiu eliberat!”. Acestea au fost
cuvintele lui Lucian Torj adus, vineri, la Tribunalul
Timiş pentru discuţii de principiu privind
eliberarea lui pe cauţiune.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.
Turism
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a treia serie a cursului gratuit de Marketing Digital, organizat în cadrul proiectului ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale pentru dezvoltare sustenabilă în Regiunea Vest și Regiunea Sud-Est.