Cunoscutul site de călătorii TripAdvisor a publicat recent topul celor mai populare destinații din lume din 2015. Acestea au fost selectate în funcție de notele și impresiile lăsate de turiști pe acest site. De la impresionantul Burj Khalifa din Dubai la superba biserică a Învierii lui Hristos din Sankt Petersburg, în Rusia, acestea sunt cele mai populare destinații din întreaga lume.
Munchen-ul se află în topul destinaţiilor preferate de pasagerii aeronavelor cu plecare sau sosire de pe Aeroportul Internaţional Timişoara, această destinaţie fiind urmată de Bucureşti şi Bergamo. În primele 4 luni ale acestui an, aproape 270.000 de pasageri au tranzitat Aeroportul Internaţional Timişoara, cu 28% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Vara este din ce în ce mai aproape, zilele sunt din ce în ce mai călduroase, iar gândul ne zboară din ce în ce mai mult la vacanţă. Peste numai o săptămână, la Aeroportul Internaţional Timişoara se dă startul curselor de vacanţă. Primele zboruri decolează în ultima săptămână a lunii mai.
Azi în Timișoara
Duminică, 25 mai, concertează trupa The Bandits la Bastion, iar în Parcul Botanic are loc cea mai mare bătaie cu apă din România. Mai puteți merge la un târg de viniluri sau la film.
Mapamond
Rusia a anunțat sâmbătă că 307 de soldați ruși au fost schimbați pentru același număr de militari ucraineni în a doua etapă a unui schimb major de prizonieri între Kiev și Moscova, scrie Agerpres.
Ştiri din Timiș
Timișoara va primi 33 de troleibuze noi, produse de turcii de la Bozankaya, cei care au livrat și noile tramvaie ale orașului. Primul va pleca în curând din Turcia spre Timișoara, anunță primarul Dominic Fritz.
6
România
Președintele ales, Nicușor Dan, anunță că marți va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menționând că îl dorește în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt patru partide la masă, plus minoritățile și va fi o discuție, scrie Agerpres.
2
Ştiri din Timiș
Pe 24 mai 2025, Partidul Național Liberal împlinește 150 de ani de la înființare. În Timiș, ca și cu alte ocazii, liberalii s-au strâns de dimineață în fața statuii lui Ion I.C. Brătianu din Parcul Civic.
7
România
Dominic Fritz, primarul Timișoarei și președintele interimar al USR, a exprimat într-o emisiune televizată disponibilitatea partidului de a intra la guvernare cu celelalte formațiuni proeuropene și că urmează provocări la care „nimeni nu își permite să stea bosumflat într-un colț”, potrivit Hotnews.ro
9
Utile
Sâmbătă, 24 mai, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.