tion.ro Web analytics

Timişorenii vor avea ocazia, sâmbătă, să scape de aparatele electrice şi electronice uzate sau nefuncţionale, de care nu mai au nevoie, în cadrul unei noi campanii naţionale de debarasare, iniţiată de Ministerul Mediului şi organizată de primărie la nivel local.
Poliţiştii comunitari din Timişoara au sancţionat peste 1.500 de persoane care au abandonat deşeuri pe domeniul public, în primele şase luni ale acestui an. De cele mai multe ori, cei amendaţi au declarat, cu seninătate, că nu au ştiut că n-au voie să arunce gunoaie prin parcuri, pe străzi sau pe terenurile virane.
CLUJ-NAPOCA. Consiliul Judeţean Cluj anunţă finalizarea Master Planului pentru proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Cluj”, elaborat de către Consorţiul KoksS – Enviroplan – Epem – Romair Consulting, grup căruia i-a fost atribuită asistenţa tehnică a proiectul al cărui beneficiar este Consiliul Judeţean Cluj.
ECO Club Timişoara şi primăria pregătesc cea mai mare zi de ecologizare. În 16 mai, toţi timişorenii cu spirit civic sunt invitaţi să îmbrace un tricou verde şi să se alăture echipelor care vor strânge gunoaiele de la pădurea Verde, din Piaţa Unirii, Complexul Studenţesc şi alte zone.
ARAD - Nu ne jucăm, când vine vorba de gunoi. Nivelul de trai al unui oraş se vede şi din deşeurile de care se descotorosesc locuitorii urbei.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 7 februarie
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 7 februarie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.

Eveniment

Accident cu două persoane rănite la Periam
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane.

Ştiri din Timiș

Copiii României, abandonați în online. Salvați Copiii cere interzicerea totală a rețelelor sociale pentru cei sub 13 ani
Accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale a devenit una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății mintale, siguranței și dezvoltării lor armonioase, avertizează Organizația Salvați Copiii România, care solicită intervenții legislative urgente și ferme.

Eveniment

Cinci persoane reținute la Sânnicolau Mare după ce au furat un portofel și au cheltuit banii
Miercuri, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au reținut cinci persoane bănuite de furt într-un magazin din localitate.

Turism

FOTO. Descoperă Jimbolia: șase muzee, natură și experiențe culturale la doar o oră de Timișoara
Weekendul acesta, dacă vrei să profiți de vremea frumoasă și să evadezi din oraș, Jimbolia este destinația ideală. La doar o oră de mers cu mașina din Timișoara, orașul te întâmpină cu șase muzee, case memoriale și o zonă naturală impresionantă, cu bălțile de la marginea orașului.

Sănătate

Radioterapie pentru pacienții oncologici din tot vestul țării, la Spitalul Municipal Timișoara
Clinica de Radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara asigură servicii de radioterapie pentru pacienți oncologici din vestul țării și funcționează în prezent cu două acceleratoare liniare, iar un al treilea ar putea fi disponibil de anul viitor.

România

FOTO. Mașina lui Klaus Iohannis, scoasă la licitație de stat pentru doar 1.000 de euro
V-ați dorit vreodată să vă simțiți ca un șef de stat sau ca un primar? Mai exact, ca unul cărui i-a plăcut mereu confortul și plimbările. Mașina de protocol condusă de fostul președinte al României, Klaus Iohannis, un Audi A6 3.2 FSI, este scoasă la licitație de Primăria Municipiului Sibiu prin Casa de Licitații A10 by Artmark. Autoturismul are un preț de pornire de numai 1.000 de euro. La aceeași licirație sunt scoase și ceasuri de aur care costă de 20 ori mai mult. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici