Dunărea este expusă unor pericole provenind de la aproximativ 150 de instalaţii industriale, adevărate "bombe cu întârziere", între care şi un depozit de noroi roşu de la Tulcea, potrivit organizaţiilor ecologiste, relatează Le Figaro în ediţia electronică.
Recent au fost prezentate noutăţile legislative din domeniul colectării echipamentelor electrice şi electronice ca urmare a adoptării, în 13 octombrie, a noii forme a Hotărârii de Guvern privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice.
S-a încheiat prima săptămână de curăţenie de toamnă. Campania de curăţenie generală de toamnă organizată de societatea Retim Ecologic Service, în colaborare cu Primăria municipiului Timişoara.
Coordonatorii din judeţul Timiş ai proiectului „Let’s do it, Romania!”, în cadrul căruia pe 25 septembrie s-a făcut curăţenie în întreaga ţară, au făcut public bilanţul final al acţiunii. Potrivit acestuia, aproape 6.600 de voluntari au adunat peste 18.400 de saci cu deşeuri, Timişul fiind astfel al cincilea judeţ la nivel naţional, în ceea ce priveşte cantitatea de gunoaie adunate într-o singură zi.
Societatea Retim Ecologic Service va înceta furnizarea serviciului de salubritate pentru câteva sute de clienţi. Măsura a fost luată ca urmare a restanţelor mari existente la plata facturilor.
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia va fi supravegheată mai atent după lucrările de reabilitare. Consiliul Județean Timiș anunță măsuri pentru a împiedica accesul autovehiculelor pe traseul destinat bicicliștilor, după ce au fost semnalate situații în care ATV-uri și mașini au circulat pe pistă.
Lucrările de infrastructură din Lugoj se confruntă cu o nouă problemă. Rețeaua veche de apă, puternic degradată, cedează pe măsură ce sunt remediate avariile, iar creșterea presiunii în sistem, odată cu introducerea noii rețele, duce la apariția unor noi probleme.
Lucrările la Pasajul Slavici-Polonă au ajuns la 80% pe rampele de acces și la 75% la forajele pentru structurile feroviare, anunță Primăria Timișoara. De luni, traficul din zonă va fi reorganizat până la finalul lui octombrie, pentru a putea fi „atacate” și alte puncte ale șantierului.
Al doilea mare șantier de regenerare urbană din Timișoara începe în octombrie, în Piața Mocioni și pe mai multe străzi din zonă. Lucrările pe cei peste 26.000 de metri pătrați vor aduce mai mult spațiu verde și pietonal, dar și restricții de trafic.
4
Tunelurile de pe A1 Margina–Holdea au fost străpunse în totalitate. Cele două galerii ale Tunelului 2, cu lungimi de 1.985 și 1.825 de metri, au fost finalizate vineri, după doi ani de lucrări, anunță CNAIR.
La o distanţă potrivită pentru o escapadă de o zi sau un weekend, Oradea are o nouă destinaţie gastronomică. REI Creative Cuisine, restaurantul deschis în cadrul Mercure Oradea, propune o experienţă construită în jurul ingredientelor de sezon, al preparatelor executate cu precizie şi al asocierilor cu vinuri şi alte băuturi. Conceptul este coordonat de Certified Master Chef Henrik Sebok şi îşi propune să transforme REI într-o destinaţie în sine.