tion.ro Web analytics

ADVERTORIAL. Referitor la informațiile apărute în presă după ședința Consiliului Local Timișoara de luni 15 iulie legate de implementarea "Plătește pentru cât arunci", ADID Timiș și RETIM Ecologic Service SA atrag atenția asupra faptului că aceasta este una dintre măsurile obligatorii de implementat în toată țara ca urmare a adoptării Ordonanței de Urgență 74 din luna iulie 2018.
În timp ce primarul Nicolae Robu promitea tinerilor un Complex Studențesc cum nu s-a mai văzut în țară, cu locuri pentru „momente de tandrețe”, hamace și parcare supraetajată, un fotograf surprindea adevărata față a acestei zone unde construcțiile haotice se îmbină perfect cu mizeria și delăsarea. Primarul susține că are indicii că gunoiul de pe stradă ar fi produs intenționat pentru a-i afecta imaginea.
„Înarmați” cu mături și lopeți, zeci de angajați ai societăților din subordinea Primăriei Timișoara au ieșit marți dimineață la măturat de străzi. Este prima mișcare din campania „Timișoara Curată” promisă de primarul Nicolae Robu, venită oricum cam târziu. Străzile orașului n-au mai fost măturate din toamna anului trecut.
Eșecul Primăriei Timișoara de a găsi la timp un operator de salubritate stradală a avut ca rezultat direct un oraș sufocat de gunoaie. Chiar dacă planul B al administrației locale a fost să încredințeze acest serviciu temporar societății Horticultura, aceasta a fost clar depășită de situație. Unii timișoreni cu spirit civic au ieșit să măture străzile, mulți însă sunt oripilați de actuala situație și ne-au trimis poze la redacție cu starea deplorabilă în care a ajuns orașul. Sătui să mai aștepte, cer să cadă capete în Primăria Timișoara.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 4 februarie 2026, în Timișoara?
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.

Ştiri din Timiș

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841

România

Taxa de 25 de lei pe colete, subiect de fake-news. Explicații de la Ministerul Finanțelor
După mai multe informații apaărute în spațiul online, Ministerul Finanțelor intervine și clarifică introducerea taxei de 25 lei pentru coletele extracomunitare sub 150 euro, aplicabilă din 1 ianuarie 2026. 1

Capitală Culturală

FOTO. Mitologii ale viitorului, desenate în grafit și culoare. Florin Drăgoi expune „Future Tribes” la Timișoara
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.

Ştiri din Timiș

Alfred Simonis, despre situația de la Muzeul Satului Bănățean: „Cine e nemulțumit de muncă și disciplină să se ducă în altă parte”
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere. 2

Ştiri din Timiș

Piese esențiale pentru garderoba masculină: cum alegi stratul potrivit pentru orice sezon
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.

Sănătate

Inteligența artificială, tot mai importantă în oftalmologie. Diagnostice mai rapide și tratamente personalizate la Spitalul CFR Timișoara
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților. 1

Capitală Culturală

Zeii Vienei prind viață la Timișoara. Ultima mare călătorie artistică a lui Christine de Grancy
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici