Timişoara atacă Campionatele Mondiale de şah feminin. Marea maestră Cristina-Adela Foişor este singura reprezentantă a şahului românesc la Campionatul Mondial feminin din Turcia, competiţie care începe în 2 decembrie tocmai lângă graniţa siriană, la Hatay.
Unul din principalii DJ de drum and bass din întreaga lume, britanicul Jumpin Jack Frost, va fi prezent pentru prima oară în Timişoara, la aniversarea a 12 ani de existenţă a brandului de petreceri anonimTM, eveniment ce va avea loc în data de 18 decembrie, la Setup Venue.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au anunţat că începând din data de 1 decembrie, de miercuri, vor fi introduse în sfârşit în circulaţie noile autobuze Mercedes-Benz de mare capacitate, cu burduf. Noile mijloace de transport sunt dotate fiecare cu câte două monitoare LCD, şapte camere de supraveghere video şi cutie neagră pentru înregistrarea accidentelor.
Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest Timişoara a pregătit o surpriză, la început de decembrie, pentru studenţii timişoreni. Joi seara, 2 decembrie, în clubul Heaven Studio din Timişoara va fi organizată o seară de dans şi muzică pentru tineri. Invitatul special al OSUT va fi Connect-R.
Festivalul Filmului Francez, unul dintre evenimentele favorite al cinefililor timişoreni, se va desfăşura în acest an între 2 şi 4 decembrie, la cinematografele Timiş şi Studio. Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Francez şi va începe cu...”Cenuşă şi sânge”.

Ştiri din Timiș

RETIM începe pe 2 noiembrie colectarea deșeurilor de la 9 insule ecologice din Lugoj. Alte 40 vor fi puse în operare etapizat
RETIM Ecologic Service S.A., împreună cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș și Primăria Municipiului Lugoj, anunță începerea, din 2 noiembrie 2026, a punerii în funcțiune, etapizat, a celor 49 de insule ecologice din municipiu, parte a proiectului din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru modernizarea infrastructurii de colectare a deșeurilor menajere, accesat de Primăria Lugoj.

Sănătate

Când e nevoie de un consult psihiatric. Medicii Spitalului Municipal Timișoara explică semnele care nu trebuie ignorate
Insomniile, atacurile de panică, stările persistente de tristețe, lipsa energiei sau retragerea socială pot fi semne ale unei afecțiuni psihice care necesită evaluare de specialitate. Medicii Spitalului Municipal Timișoara explică în ce situații este indicat un consult psihiatric, cum decurge prima întâlnire cu specialistul și de ce este important ca pacienții să respecte tratamentul și să meargă la controalele periodice.

Ştiri din Timiș

Se caută constructor pentru pasajul de la Urseni. Peste 15 de milioane de euro și termen de doi ani
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara a lansat licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la mult-așteptatul pasaj de la Urseni. Pentru pasajul subteran, cu cheson, de la intersecția DC 152 Calea Urseni cu Varianta de Ocolire Timișoara Sud sunt puși la bătaie aproape 16 milioane de euro, cu TVA.

Eveniment

Guvernul prelungește cu trei luni măsurile de limitare a scumpirii motorinei
Guvernul va prelungi cu încă trei luni aplicarea măsurilor pentru limitarea majorărilor prețului la motorină. Anunțul a fost făcut vineri, 30 octombrie, de premierul Luca Niculescu, la începutul ședinței de Guvern.

Cinema

Filmul săptămânii: „Crăciun amar”, noua producție a lui Pedro Almodóvar despre pierdere și fragilitate
Recomandarea de film din această săptămână este „Crăciun amar”, cea mai recentă producție semnată de regizorul spaniol Pedro Almodóvar. Comedia tragică urmărește povestea unei femei care încearcă să facă față pierderii mamei sale, în timp ce responsabilitățile profesionale nu îi lasă prea mult timp pentru a-și trăi doliul.

Ştiri din Timiș

De la propaganda comunistă la manipularea cu AI. Dan Barna și Gheorghe Falcă, despre pericolele dezinformării, într-o dezbatere la UVT
Dezinformarea amplificată de inteligența artificială, riscurile pentru democrație și responsabilitatea fiecăruia în verificarea informațiilor au fost principalele teme ale unei dezbateri organizate vineri, 30 octombrie, la Universitatea de Vest din Timișoara. La întâlnirea cu studenții au participat europarlamentarii Dan Barna și Gheorghe Falcă, jurnalista Melania Cincea și Adriana Săftoiu, expertă în comunicare, care au vorbit despre schimbările din mediul informațional și despre modalitățile prin care pot fi recunoscute și combătute manipulările.

Ştiri din Timiș

Bugetul local, rectificat pe repede înainte. Bani suplimentari pentru stadion
Primăria Timișoara a convocat de îndată o ședință de consiliu local, cu doar jumătate de oră înainte de începere, pentru o rectificare bugetară prin care a alocat încă 8 milioane de lei pentru Arena „Eroii Timișoarei”. Astfel, suma prevăzută pentru stadion a ajuns la 111 milioane de lei, banii fiind luați din bugetul pentru iluminat public.

Eveniment

UPDATE. Incendiu la un autotren, pe A1, în zona Orțișoara
Un incendiu a izbucnit vineri, la un autotren aflat pe Autostrada A1, la kilometrul 514, pe sensul de mers Arad–Timișoara, în zona localității Orțișoara. UPDATE. Incendiul a fost lichidat.