tion.ro Web analytics

Zeci de membri ai comunității sârbe din Timișoara au participat, marți, în Ajunul Crăciunului, la slujba religioasă oficiată la Biserica Ortodoxă Sârbă din cartierul Mehala. Evenimentul a reunit credincioși de toate vârstele, care au venit să păstreze tradițiile specifice sărbătorii Nașterii Domnului, conform calendarului pe rit vechi.
Papa Leon a transmis în Ajunul Crăciunului că povestea Nașterii Domnului este un apel la solidaritate cu săracii și străinii, subliniind că refuzul de a-i ajuta pe cei nevoiași înseamnă respingerea lui Dumnezeu. La primul său Crăciun ca papă, el a reafirmat importanța demnității fiecărei persoane și a celebrat liturghia la Vatican, în fața a mii de credincioși.
În rândurile de mai jos, vă invităm să descoperiţi magia sărbătorilor de iarnă prin cele mai fascinante şi inedite recorduri mondiale de Crăciun! De la cea mai înaltă bicicletă-brad la cel mai mare oraş din turtă dulce, Guinness World Records – Cartea Recordurilor ne surprinde şi de această dată cu realizări impresionante, pline de spirit festiv. Aşezaţi-vă comod lângă brad, cu o felie de cozonac şi o cană de ciocolată caldă şi lăsaţi-vă inspiraţi de aceste performanţe unice care fac sărbătorile de iarnă şi mai speciale!
În mesajul de Crăciun transmis credincioșilor, episcopul diecezan de Timișoara vorbește despre sensul Nașterii Domnului dincolo de simboluri, subliniind nevoia unei relații vii cu Dumnezeu, dar și despre demnitatea fiecărui om și pacea care se naște atunci când Cuvântul este primit.

Capitală Culturală

De pe maidanul din Elisabetin pe marile stadioane ale lumii. Povestea lui Rudi Burger, fotbalistul Timișoarei istorice
Un copil care lovea mingea pe maidanul din Elisabetin avea să ajungă, peste ani, pe cele mai mari scene ale fotbalului mondial. Rudolf „Rudi” Burger rămâne una dintre figurile emblematice ale sportului timișorean și românesc, un fundaș care a purtat tricoul naționalei la trei Campionate Mondiale și a contribuit decisiv la gloria Ripensiei Timișoara.

Capitală Culturală

Lecturi nocturne, cu vin sau ciocolată caldă, la Institutul Francez
O invitație de „a citi, a asculta și a împărtăși, reafirmând puterea durabilă a cuvintelor de a lega locuri, oameni și istorii în Europa”: este ceea ce transmite Institutul Francez din Timișoara, organizând o nouă ediție a Nopții lecturii. Evenimentul are programe distincte pentru micii cititori și pentru cei mari, iar accesul este liber.

Ştiri din Timiș

Timișorenii, obligați să își declare până la final de februarie animalele, utilajele și terenurile agricole. Inclusiv grădinile
Primăria Timișoara reamintește că persoanele fizice și juridice care dețin terenuri, animale sau utilaje agricole în municipiu au obligația să le declare sau să le actualizeze în Registrul Agricol, în termenele prevăzute de lege, pentru a evita sancțiunile. Amenzile sunt de ordinul sutelor de lei.

Capitală Culturală

FOTO. ANAF îl lasă pe Vâlcov fără Picasso: o parte din colecția fostului ministru PSD e scoasă la licitație
Un desen de Picasso și două lucrări de Nicolae Grigorescu sunt scoase la mezat, împreună cu multe alte opere cu valoare muzeală, din colecția fostului ministru PSD Darius Vâlcov, în urma executării silite inițiate de ANAF. Licitația este organizată de Casa Artmark. În urmă cu mai bine de 10 ani, procurorii DNA au găsit la fostul consilier al Vioricăi Dăncilă 172 de tablouri, 3 kg de aur în lingouri, peste 1.3 milioane de lei și aproape 100.000 de euro.

Ştiri din Timiș

DGASPC Timiș recrutează asistenți personali profesioniști pentru persoane cu dizabilități
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș lansează o amplă campanie de recrutare în cadrul proiectului „Rețeaua APP – Suport pentru o viață independentă în comunitate pentru persoanele cu dizabilități”, prin care caută 50 de asistenți personali profesioniști.

Ştiri din Timiș

Căldură, stil și personalitate: tapetul de calitate superioară, care schimbă complet locuința iarna aceasta
ADVERTORIAL. Iarna este sezonul în care petrecem cel mai mult timp acasă. Zilele sunt mai scurte. Serile sunt mai lungi. Atmosfera din locuință contează mai mult ca oricând. Nu mai este vorba doar despre căldură termică, ci și despre confort vizual și stare de bine.

Eveniment

FOTO. Pacienți invizibili într-o magazie. Zeci de femei, cazate într-un spațiu impropriu al Spitalului de Psihiatrie Jebel
O nouă vizită inopinată la Spitalul de Psihiatrie Jebel scoate la iveală o realitate greu de acceptat într-un sistem medical european: pacienți vulnerabili, cazați în condiții improprii, lipsiți de igienă, intimitate și consimțământ informat, într-un spațiu care figurează în planul unității drept… magazie. UPDATE. Verificări ale Prefecturii Timiș. UPDATE 2. DSP Timiș: relocarea pacienților, permisă doar cu respectarea strictă a legislației 1

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara vrea să îi premieze și pe cei mai mici dintre elevii performanți
Primăria Timișoara vrea să extindă programul de premiere a performanței școlare și la nivelul învățământului primar. 355 de elevi și 76 de profesori din 11 școli ar urma să fie recompensați financiar pentru rezultatele obținute la concursuri naționale. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici