O cheamă Mirela. De mică a ştiut ce-nseamnă chinul. A fost abuzată de părinţi şi nu numai... S-a luptat şi a trecut peste toate şi s-a adăpostit în Casa Debora din Timişoara, alături de alte fetițe abuzate. Astăzi are 20 de ani şi a luat toate examenele, pentru că e în primul an la Medicină.
Jocuri, concursuri şi multe surprize îi aşteaptă pe timişorenii care vor merge sâmbătă în Parcul Copiilor la evenimentul caritabil organizat de Fundaţia Missio Link Internaţional – “Casa Debora”. Prin această manifestare, voluntarii fundaţiei doresc să tragă un semnal de alarmă faţă de drama trăită anual de peste 11.600 de copii din România, victime ale abuzurilor şi traficului de copii.
Doi copii, unul de 17 şi altul de doar opt ani, au fost răniţi după ce au fost loviţi de maşini în timp ce traversau prin locuri nepermise. Unul din accidente a avut loc în Timişoara, iar al doilea la Lugoj.
Tânărul de 17 ani din localitatea Partoș, acuzat joi că a spart garajul unui consătean, nu este un novice în ale furatului. Polițiștii au stabilit că acesta, împreună cu alt minor de 15 ani, a mai dat încă două lovituri. Ei au furat prima dată pe când aveau 9 și 11 ani!
„Meseria” se învață de tânăr. O demonstrează doi copii de 17 ani din Partoș care au fost săltați de polițiști pentru că ar fi spart garajul unui consătean și ar fi furat mai multe lucruri. Tinerii au profitat de faptul că bărbatul nu era în țară.
Azi în Timișoara
Vineri, 13 martie, puteți intra în weekend în pași de tango, să mergeți la teatru, la un film sau la un concert. Mai sunt și expoziții sau petreceri în oraș.
Ştiri din Timiș
O nouă etapă a Festivalului-Concurs Lada cu Zestre, cel mai amplu program cultural dedicat comunităților timișene, se va desfășura în acest sfârșit de săptămână, la Birda și la Dudeștii Noi. Evenimentul va totaliza peste 12 ore de spectacol și tradiții locale, muzică, dans, poezie în grai, expoziții de obiecte gospodărești și artă culinară, susținute de sute de oameni din 23 de localități din județuș Timiș. Participă Ansamblul Profesionist Banatul, împreună cu câțiva dintre cei mai îndrăgiți soliști vocali, iar accesul publicului este liber.
Ştiri din Timiș
Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România reia „Întâlnirile literare de vineri”, în sala Orizont (Piața Sfântul Gheorghe, nr.3, etajul 1), cu lansarea volumului scriitorului Adrian Dinu Rachieru, intitulat „Puzzle banatic” și apărut la Editura Junimea. Acesta este primul eveniment literar în sala de cenaclu a USR Timișoara de la alegerea scriitorului Robert Șerban în funcția de președinte al filialei.
Ştiri din Timiș
Începând de luni, 16 martie, autobuzele liniei metropolitane M39 nu vor mai ajunge până în comuna Otelec. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că traseul va fi scurtat până la Foeni, după ce Primăria Otelec a decis să înceteze colaborarea cu sistemul de transport metropolitan gestionat prin SMTT.
3
România
Guvernul României a aprobat, la propunerea Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj. Noile măsuri urmăresc adaptarea politicilor de ocupare la realitățile actuale ale pieței muncii și sprijinirea persoanelor aflate în dificultate.
2
România
Președinții Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au anunțat la Palatul Cotroceni un acord pentru producția de drone în România și un parteneriat energetic, care include noi interconectoare electrice și cooperare în domeniul gazelor. Zelenski a mulțumit României pentru sprijinul acordat Ucrainei.
3
Eveniment
O anchetă internațională pentru trafic de persoane a dus la percheziții în Timișoara. Doi români sunt vizați de mandate europene de arestare puse în aplicare de DIICOT și polițiștii de la Crimă Organizată.
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Nu cu mult timp în urmă, creditarea în România însemna ore pierdute la cozi interminabile, dosare cu acte notariale, adeverințe de venit și multă frustrare.