Comisarii Gărzii de Mediu au amendat în această săptămână producătorul de anvelope Continental pentru că nu a luat toate măsurile pentru diminuarea impactului asupra mediului la fabrica din Timişoara, au anunţat, miercuri, reprezentanţii instituţiei amintite.
Chiar dacă nu acuză direct compania Continental, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, spune că ar putea exista o explicaţie pentru mirosul generat de fabrica de anvelope de la Pădurea Verde: „Mulţi cetăţeni mi-au spus că ei ştiu sigur că din nou miroase puternic pentru că, în loc să se folosească sistemele de filtrare, pentru reducerea costurilor şi implicit creşterea eficienţei economice, se mai degajă fum şi pe lângă aceste sisteme”, a afirmat, vineri, Robu. Edilul colaborează altfel bine cu reprezentanţii companiei, acceptându-le cu drag donaţiile "pentru comunitate".
O pauză de cafea mai puţin, un concediu poate mai scurt sau ore suplimentare mai multe, toate acestea sunt dispuse să le accepte tinerii specialişti români pentru a-şi asigura siguranţa unui loc de muncă. Studenţii români sunt mult mai flexibili decât cei din vest şi au şanse mai mari de a evolua rapid în carieră, se arată într-un studiu realizat de un mare concern german din domeniul automotive.
Fabrica de anvelope a celor de la Continental funcţională la Timişoara va avea un nou conducător. Noul şef îşi va prelua postul din prima zi a lunii septembrie. Actualul director va prelua un post în cadrul companiei în ţara sa de origine, Portugalia.
Șoferul unui Audi a rămas fără permisul de conducere, după ce a trecut pe roșu și a intrat într-un autoturism Opel, care circula regulamentar. Accidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, la intersecția străzilor Proclamația de la Timișoara și Hector. Din fericire nimeni nu a fost rănit.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții sau spectacole.
Ştiri din Timiș
Transportul public din Timișoara va circula după un program și trasee modificate sâmbătă, când centrul orașului găzduiește evenimentele „Străzi pentru comunitate”. STPT deviază mai multe linii, inclusiv vaporașele vor fi suspendate temporar pe un sector al Begăi.
2
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu contestă rapid desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier și îl acuză că nu apără interesele României. Liderul PSD spune că partidul va decide luni dacă va vota viitorul guvern.
5
Ştiri din Timiș
Nicușor Dan îl indică pe Siegfried Mureșan drept prima sa opțiune pentru funcția de premier, după consultările de joi de la Cotroceni. Europarlamentarul a cerut însă timp de gândire, astfel că decretul de desemnare nu a fost încă publicat. UPDATE. Mureșan a avut nevoie de doar 5 minute de gândire
15
Eveniment
Un bărbat de 51 de ani a fost prins de polițiști, în noaptea de 17 septembrie, în timp ce conducea prin Ianova fără permis, fără plăcuțe de înmatriculare și după ce consumase alcool. Aparatul alcooltest a indicat 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările au arătat că nu era la prima abatere.
1
România
Escrocii își schimbă metodele, iar telefonul a devenit una dintre principalele arme folosite pentru a-i păcăli pe români. În prima jumătate a anului 2026, 42% dintre incidentele de fraudă raportate către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) au fost de tip „vishing” – înșelătorii realizate prin apeluri telefonice.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Lucrul cu motocoasa presupune mai mult decât alegerea unui utilaj suficient de puternic pentru vegetația pe care vrei să o tai. Greutatea echipamentului, modul în care aceasta este distribuită pe corp și libertatea de mișcare pot influența considerabil confortul în timpul utilizării, mai ales atunci când lucrezi pe suprafețe mari sau pentru perioade îndelungate. Un ham pentru motocoasă nu este doar un accesoriu care susține utilajul, ci o componentă importantă pentru echilibru, stabilitate și reducerea presiunii exercitate asupra brațelor și spatelui.