Lideri ai elevilor din 18 judeţe din România vin la Timişoara. Consiliul Judeţean al Elevilor Timiş (CJE Timiş) organizează Conferinţa Interregională cu tema „Inovaţie în reprezentare”.
În perioada 2-3 decembrie la Timişoara se desfășoară conferinţa „25 de ani după: Ce am visat, cum ne-am trezit?”. La evenimentele organizate în cadrul conferinţei participă mai multe nume marcante ale Revoluţiei care a început la Timişoara.
Medici din România, dar şi de peste hotare, s-au adunat la Timişoara pentru a dezbate problema malformaţiilor faciale la copii şi pentru a da o şansă micuţilor la o viaţă normală. Mai mulţi copii sunt supuşi unor intervenţii chirurgicale complexe în cadrul cursului de chirurgie maxilo-facială ce se desfăşoară în aceste zilele la Timişoara.
Mulți tineri au participat joi, la Timișoara, la prezentarea noului Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). Evenimentul, organizat de Unitatea de Sprijin a Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală, și-a propus să ofere celor interesaţi informaţii referitoare la cadrul în care trebuie să se încadreze viitoarele proiecte demarate în domeniul agriculturii. Experții prezenți la conferință le-au recomandat celor din public să încerce să se extindă și în alte domenii, precum turismul, și să nu se mai bazeze doar pe agricultură.
La Timişoara se desfăşoară, în perioada 9-10 octombrie, conferinţa naţională „Diversitatea Noastră Creativă – Educaţia Incluzivă”. La eveniment participă reprezentanţii mai multor şcoli speciale din ţară şi din judeţul Timiş.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Ştiri din Timiș
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
2
Ştiri din Timiș
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Sănătate
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
1
Capitală Culturală
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.