Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș continuă campania de recrutare și identificare de persoane interesate să devină asistent maternal profesionist. Instituția organizează un concurs și se fac înscrieri până la finalul lunii februarie, participarea fiind gratuită. Pentru a deveni asistent maternal profesionist, doritorii trebuie să treacă o evaluare socială și una psihologică și să îndeplinească anumite condiții.