Nu mai are loc nicio dezbatere pentru modificarea Regulamentului serviciului public de alimentare cu energie termică în Municipiul Timișoara. Primarul Nicolae Robu a decis să retragă proiectul în forma actuală, pentru că, spune el, nu vrea să-i oblige pe constructori să se lege automat la Colterm atunci când ridică o casă sau un bloc.
Oricine va dori să construiască o locuință în Timișoara va trebui să se racordeze la sistemul centralizat de încălzire. Așa vor Primăria Timișoara și Colterm, care îi obligă pe constructori, fie că sunt dezvoltatori, fie că sunt persoane fizice, să se lege la SACET și să renunțe la centralele de apartament. După modelul Oradea și Iași, spune șeful societății de termoficare. Atenție! Se face dezbatere publică.
Primarul Timișoarei și directorul societății de termoficare a orașului, societate care asigură încălzirea și apa caldă în zeci de mii de case din oraș, habar nu au la cât se ridică datoriile Colterm. Acestea pot îngropa însă Coltermul, care se zbate în fiecare sezon de încălzire să se mențină pe linia de plutire. Cea mai mare provocare a societății de termoficare o reprezintă însă penalitățile pentru datoriile istorice, care se adună an de an și ajung chiar și la 30 de milioane de lei, conform primarului, care cere negocierea taxelor de penalizare.
Cu conturile deblocate recent, societatea de termoficare a Timișoarei cumpără certificate verzi, obligatorii prin lege, cu 3,4 milioane de euro, de la societatea omoloagă din Oradea. Trebuiau cumpărate de ceva vreme, dar Colterm a avut conturile blocate, așa că a avut nevoie de ajutorul primăriei să facă tranzacția. A fost nevoie de două ședințe de consiliu pentru emiterea unei hotărâri valabile, agreate și de orădeni.
Probleme grave, în continuare, la Colterm. Societatea de termoficare a Timișoarei, al cărei unic acționar este consiliul local, trebuie să cumpere certificate verzi în valoare de 16 milioane de lei, dar n-are bani, așa că riscă o amendă în valoare de 25 de milioane de euro, spune Robu, care a precizat că a găsit soluția să scape Colterm de faliment. Societatea are iarăși conturile blocate.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 22 septembrie 2026, în Timișoara?
Marți, 22 septembrie, puteți participa la ateliere de dialog și reflecție, la un tur ghidat sau să vizitați expoziții.

România

Guvernul sau alegeri anticipate? Siegfried Mureșan, atac la PSD: „Un gest ostil față de Nicușor Dan”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect față de președintele Nicușor Dan, după ce social-democrații și-au exprimat rezervele față de nominalizarea sa înainte de publicarea decretului în Monitorul Oficial. Mureșan anunță că va cere votul de învestitură în Parlament și avertizează că, dacă Guvernul nu va fi aprobat, există posibilitatea declanșării alegerilor anticipate.

Ştiri din Timiș

Timișoara devine capitala stomatologiei pediatrice. Peste 150 de medici și specialiști internaționali, reuniți la SMART Pedodontics 2026
SMART Pedodontics 2026 reunește, la Timișoara, peste 150 de medici stomatologi și specialiști internaționali pentru a promova prevenția și tratamentul modern al problemelor dentare la copii. Conferința are loc în 9–10 octombrie și pune accent pe intervenția precoce, gestionarea copiilor anxioși și abordarea cazurilor complexe.

Cinema

Documentare despre migrație, muncă și solidaritate, la Timișoara. One World Romania revine săptămâna viitoare
Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania revine la Timișoara pentru al cincilea an consecutiv. Ediția locală are loc între 30 septembrie și 3 octombrie, la Cinema Studio, Cinema Victoria și, pentru prima dată, la Cinema Johnny din Freidorf. Publicul va putea vedea documentare din selecția celei de-a 19-a ediții a festivalului, iar mai multe proiecții vor fi urmate de discuții cu regizori, reprezentanți ai unor ONG-uri și specialiști în temele abordate.

Mapamond

Deficit de kerosen în Europa. Importurile din Coreea de Sud ating un maxim al ultimilor ani
Europa se confruntă cu un deficit de combustibil pentru avioane, pe fondul perturbării livrărilor din Orientul Mijlociu. Pentru a acoperi necesarul, țările europene își majorează importurile din surse îndepărtate, în special din Coreea de Sud, ale cărei exporturi de kerosen către Europa au atins niveluri record în ultimii ani. 2

Eveniment

Incendiu la un magazin de jucării din Timișoara. Pompierii au intervenit de urgență
Incendiu izbucnit luni la un magazin de jucării din Timișoara. Focul s-a manifestat pe aproximativ 20 de metri pătrați, cu degajări mari de fum. Pompierii au lichidat incendiul, iar din fericire nu au fost înregistrate victime. 1

Ştiri din Timiș

Au început lucrările la noul centru dedicat seniorilor din Timișoara. Cum va arăta la final
Primăria Timișoara a dat startul lucrărilor la noul centru de asistență și recuperare pentru seniorii vulnerabili de pe strada Lorena. Investiția de peste 8,3 milioane de lei va permite acordarea de servicii pentru 100 de beneficiari.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara mai vrea un împrumut de la BERD. Încă 30 de milioane de euro pentru Podul ISHO, Magistrala Verde și nu numai
Primăria Timișoara vrea să mai împrumute 30 de milioane de euro de la BERD, pentru a acoperi cheltuielile neeligibile ale unor proiecte cu fonduri europene. Banii ar urma să finanțeze patru componente de investiții. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici