Meteorologii au prelungit avertizarea cod galben de cantităţi însemnate de apă, vijelie şi grindină, de marţi la ora 22.00, până miercuri, la ora 21.00, în regiunile vestice, nord vestice şi jumătatea de nord a ţării, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Nu mai puţin de 23 de judeţe sunt în pericol de inundaţii până joi, la ora 16.00, potrivit unei avertizări hidrologice cod portocaliu şi galben emise de hidrologi, în urma căreia Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerului Mediului a alertat prefecturile din zonele vizate.
Hidrologii au instituit cod portocaliu de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu efect de inundaţii locale şi creşteri de debite cu depăşiri ale cotelor de inundaţie şi atenţie valabil de marţi, ora 10.00, până miercuri, la ora 16.00, pentru râuri din nord-vestul ţării.